Am avut onoarea să cunosc câteva principii promovate de către organizația Rotary.

“Rotary este o organizație de oameni de afaceri și specialiști, reuniți pe plan mondial, care oferă ajutor umanitar, promovează cele mai înalte standarde etice în orice activitate profesională și contribuie la instaurarea climatului de bunăvoință și pace în lume.”

De mai bine de  110 ani, membrii Rotary acceptă provocări din întreaga lume, iar viziunea a început cu un singur om – Paul Harris, care a înființat primul club Rotary în Chicago, la 23 februarie 1905. Scopul clubului a fost de a le permite profesioniștilor din diferite domenii să facă schimb de idei, să lege prietenii și să își ajute comunitățile.  În prezent, Rotary este o rețea globală de 1,2 milioane de vecini, prieteni, lideri și problem-solvers, care văd o lume în care oamenii se unesc și iau măsuri pentru a crea schimbări de durată – pe tot globul, în comunitățile lor și în ei înșiși.

 

În Suceava, de câțiva ani buni, există Clubul Rotary Suceava Bucovina.

Despre implicarea în comunitate a  Clubului Rotary Suceava Bucovina se știe cu siguranță. Un simbol de câțiva ani sunt  Simfoniile de Toamnă, cu rezultate absolut remarcabile, atât prin regalul muzical oferit gratuit, cât și prin donațiile acordate diferitelor nevoi din comunitate. În acest an, datorită dvs. și implicării membrilor Rotary Suceava Bucovina, o familie cu 5 copilași va avea o casă! Povestea lor merge mai departe… Pentru a face donații în continuare, puteți afla detalii  la numărul de telefon 0732 044 440! Comunitatea vă mulțumește pentru generozitate !

Dar pe parcursul unui mandat de președinte sunt mai multe acțiuni sprijinite de rotarienii clubului Rotary Suceava Bucovina, cum ar fi ,,Dăruiește un zâmbet”, pentru copiii dezavantajați, ,,Rotary plantează”, prin care mediul înconjurător este mai protejat sau diverse acțiuni educative din care tinerele generații au de învățat etc.

De altfel, cluburile Rotaract și Interact au luat naștere pentru tinerii interesaţi în a aduce servicii comunitaţii lor, precum și întregii comunităţi globale.

Recent, a fost prezent  în Bucovina guvernatorul districtului 2241, însemnând România si Republica Moldova! Marian Neagoe a participat la cartarea celui de-al doilea club din Suceava, Rotary Cetate . Discursul domniei sale a fost îndreptat tot către educație.

,,Dacă există o soluție pentru toate problemele cu care ne confruntăm azi, aceea este o EDUCAȚIE ADAPTATĂ TIMPURILOR. Este motorul dezvoltării culturale, sociale, a valorilor si a economiei. O SOCIETATE EVOLUATA ESTE O SOCIETATE EDUCATĂ. Ceea ce vedem azi in jurul nostru este rezultatul educației pe care am primit-o acasă și in școli. Copiii trebuie pregătiți nu pentru acumulare de informație, ci pentru a-și dezvolta gândirea critică, înțelegerea conceptelor, limbajul digital, creativitatea, inovația, competențele antreprenoriale, voluntariatul, implicarea in viața civică, cercetarea, valorile si munca in echipă.”

 Și dacă e vorba de echipă, iată că acest nou club Rotary este binevenit în Suceava. Sunt oameni frumoși pe care i-am întâlnit cu diferite ocazii și cu siguranță vor aduce plus valoare prin proiectele inițiate. În Bucovina, mai există cluburi Rotary la Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și în curând la Fălticeni. Cu siguranță impactul acțiunilor în comunitatea va avea răsunet atunci când vom avea proiecte comune, de calibrul evenimentului SIMFONII DE TOAMNĂ!

,,Excelentul public sucevean este adevăratul motor al Simfoniilor de Toamnă!
7.000 de oameni frumoși, cu educație aleasă si apreciere pentru muzica clasica, își dau întâlnire în fiecare an in centrul orașului pentru a se bucura împreună. Entuziasmul, aplauzele, generozitatea lor, toate, dau putere organizatorilor să continue. Într-o zi, când se va afla că în Suceava urmează să se nască o filarmonică, așa cum in urmă cu câțiva ani s-a născut un teatru, acest public minunat va ști că decizia, intr-o bună parte, i se datorează. Muțumiri, aleasă prețuire și respect!

Mulțumim E/MGA, Marthei Maria Mocanu,  Luminiței Suveica, Svetlanei Bivol și tuturor celor care au contribuit. Felicitări!”(Daniel Tănase, past guvernator al districtului 2241 și membru Rotary Suceava Bucovina)

Postează un comentariu