Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a ajuns și la spitalul din Piatra Neamţ şi spune că personalul medical va fi testat pentru . Poate ați aflat deja că și aici este un focar de infecție la Spitalul Județean.

Personalul medical va fi testat în totalitate, având în vedere că spitalul este un focar, iar tot ce este simptomatic, cu  respiratorii va fi testat, există un protocol în acest moment”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Dar sunt cadre medicale care luptă în continuare și chiar dacă nu au simptome au frica că ar putea fi asimptomatice și ar putea să-și pună familiile în pericol.

Pentru că au aflat de la noi despre managerii suceveni care s-au alăturat cadrelor medicale în lupta coronavirus și au pus la dispoziția acestora hotelul  pentru cazare,  au trimis mâncare atât cadrelor medicale cât și pacienților, au strâns bani pentru echipamente, ne-au cerut ajutorul.  Asistentele ne-au povestit că s-au pus la dispoziție de către spital  locuri de cazare, dar tot nu este suficient, mai ales că stau la un loc în aceeași clădire și sănătoși și infectați.

Haideți să ajutăm

Oameni buni, dacă puteți să sprijiniți cadrele medicale și din Piatra Neamț, haideți să ajutăm! Poate se vor găsi oameni cu suflet mare, care vor încerca pentru o clipă să fie în pielea cadrelor medicale, ce vor să ajute bolnavii în lupta cu acest virus.

Poate vor vizualiza teama, dar și responsabilitatea pe care și-o asumă, pe lângă faptul că trebuie să stea multe ore în acele combinezoane, pe lângă frica că se pot infecta, mai au în plus și grija familiilor. Dacă în Piatra Neamț este un hotel, un restaurant care dorește să-i ajute, noi îi vom promova și vom spune mai departe de Piatra Neamț ce suflet mare au.

Îi rugăm să ne trimită un mesaj pe pagina noastră de facebook și ii vom pune în legătură cu asistentele de la Piatra Neamț care ne-au cerut ajutorul. 

La Suceava, fiind un oraș cu cele mai multe cazuri de coronavirus din întreaga Românie, situația este dificilă, dar oamenii sunt uniți și sprijină personalul medical și pe toți care sunt în linia întâi.

Iată doar câteva exemple : Mandachi Hotel & Spa, Complex Zamca, Restaurant Vivendi, Pensiunea Santa Fe ,  Spartan România, Bazzil Restaurant, Epicentru Steak Pub.  Ei nu sunt singurii. Sunt nenumărați oameni care vor să facă bine. 

Trimite mesajul celor care au posibilitatea să ajute. Stă în puterea noastră să facem bine.

Postează un comentariu