Prezentarea, chiar și succintă, a principalilor candidați la Primăria Suceava evident că nu ar avea nicio relevanță fără primarul în exercițiu din ultimele patru mandate – Ion Lungu (PNL), de numele căruia se leagă investițiile derulate în ultimii 16 ani.  

În vârstă de 59 ani, el a studiat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași și la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, iar în perioada 1995-2004 a fost director general al mai multor companii importante. Aceasta fiind baza de plecare, intrarea în administrația locală s-a produs firesc, el cunoscând principalele probleme cu care se confruntă cetățenii.

Ion Lungu este unul dintre puținii aleși care menține o legătură constantă cu presa și își prezintă bilanțuri la final de an sau de mandat.

În legătură cu sfârșitul mandatului 2016-2020, el a nominalizat principalele realizări, printre care transportul ecologic cu autobuze electrice, noul pod peste apa Sucevei și ruta alternativă Suceava – Botoșani, modernizarea iluminatului public, sistemul modern de colectare a deșeurilor, 50 de străzi refăcute cu covor asfaltic și 15 străzi de pământ modernizate, 33 de parcări de reședință și publice refăcute, extinderea gazului metan în Burdujeni Sat și cartierul Tinereții, finalizarea zonei de agrement Tătărași, blocuri ANL, modernizarea locurilor de joacă, investiții importante pentru unitățile de învățământ. 

La toate acestea se adaugă proiecte în derulare, printre care Centru Multifuncțional Ițcani, grădiniță nouă în Burdujeni Sat, reabilitarea sediului Primăriei, parcarea subterană din Piața George Enescu, modernizarea ștrandului municipalității din Ițcani, încălzirea bazarului, preluarea și administrarea parcului Șipote și a pădurii Zamca.

Edilul sucevean nu a omis nici capitolul nerealizări, la care principalul regret este legat de blocarea investiției de construire a unei noi grădinițe în cartierul Obcini, încât, în lipsa altui teren adecvat, s-au pierdut finanțări de aproximativ 2 milioane de euro care urmau să fie atrase din fonduri europene.

Nu în ultimul rând, primarul Sucevei a recunoscut că nu s-a reușit să se asfalteze cât și-a propus în acest mandat, din cauza lipsei forței de muncă a firmelor care au câștigat licitațiile pentru reparații și reabilitare străzi.  

Dezideratele pentru un viitor mandat 2020-2024 rezidă tocmai în posibilitățile de atragere a fondurilor europene și de stabilire a unor strategii viabile, care să includă toate cartierele municipiului reședință.  

Alături de PNL, sub sloganul „Experiență și responsabilitate” și #sepoate, Lungu pune accent pe Suceava educată, Suceava inteligentă.

Din punctul meu de vedere, cea mai importantă problemă în viitorul mandat va fi gestionarea epidemiei. Pentru viitorul primar aceasta este prioritatea de grad zero”, este de părere Lungu, adăugând că domeniile sănătății și educației trebuie să se bucure de întreaga atenție nu numai a administrației locale, ci și a societății civile în general.

Viziunile mari de infrastructură se referă la finalizarea întregii rute alternative spre Botoșani și la varianta ocolitoare nr. 2., proiectul fiind depus la CNAIR. Parcări supraterane reprezintă o altă mare provocare, prima anunțată fiind cea care ar urma să se construiască chiar lângă sediul Primăriei.

Modernizarea străzilor în continuare, dezvoltarea infrastructurii școlare, extinderea piețelor, realizarea de noi locuințe și crearea de locuri de muncă, inclusiv prin înființarea unui parc industrial pe terenurile de la Termica sunt alte dorințe ale alegătorilor care se mențin în agenda de lucru a primarului Sucevei.

Mi se pare corect ca fiecare partid care se respectă, care are candidați, să vină să-și lanseze platforma de administrare a orașului pentru ca cetățenii în cunoștință de cauză să poată judeca care are cel mai bun program. Diferența dintre noi și ei e că dacă ei spun vorbe, noi avem și fapte în spate. Am arătat ce am făcut. Chiar ne-am ținut de cuvânt, ce am spus în mare parte am realizat, cum s-a întâmplat și în acest mandat” a concluzionat Ion Lungu.

Postează un comentariu