Candidez pentru un mandat de deputat și le mulțumesc colegilor mei liberali de la Suceava, precum și membrilor Biroului Permanent Național al PNL, care mi-au acordat, din nou, susținerea și încrederea lor.

Am tratat cu seriozitate activitatea parlamentară și am încercat să nu-i dezamăgesc pe cei care mi-au acordat votul lor. În cei patru ani în care i-am reprezentat pe suceveni în Parlamentul României, administrația publică locală, educația și sănătatea  au fost principalele mele priorități.

„Mi-am început activitatea politică ca primar în localitatea Iacobeni. În anul 2008 eram aleasă cel mai tânăr primar din județul Suceava la 30 de ani. După 8 ani și jumătate în care am contribuit la dezvoltarea comunei Iacobeni din funcția de primar, împreună cu cetățenii acesteia, am candidat la alegerile parlamentare din decembrie 2016. În acest mandat parlamentar timp de 3 ani am ocupat funcția de secretar al comisiei de administrație publică și amenajarea teritoriului, iar în ultimul an am fost președintele acestei comisii.

În cei patru ani de mandat, am avut 129 de propuneri legislative, din care 30 promulgate legi, am luat cuvântul de 44 de ori de la tribuna parlamentului, am depus 30 de întrebări și interpelări și am participat la 25 de moțiuni.

Am fost inițiator și co-inițiator al mai multor legi, voi aminti doar câteva, care au avut drept obiect:

🔸 legea nr. 201/2020 prin care locuitorii din Vatra-Dornei și Iacobeni, dar și cei domiciliați pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără a suporta penalitățile aferente.

🔸 modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal – diminuarea accizei la carburanți și eliminarea supra-impozitării contractelor part-time;

🔸 trecerea Parcului Șipote în domeniul public al  municipiului Suceava;

🔸 modificarea Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții;

🔸protecția și promovarea drepturilor copilului, prin plasamentul copiilor care nu au împlinit vârsta de 7 ani doar în familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal și nu în centre de tip rezidențial;

🔸 modificarea unor acte normative privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap;

🔸 Extinderea votului prin corespondenţă și introducerea votului prelungit, pe durata a 3 zile, pentru românii din diaspora;

🔸 Modificări la Legea privind reforma în sănătate;

🔸 Modificări la Legea pensiilor;

🔸 Modificări la Legea educației naționale nr. 1/2011;

🔸 Modificări la Legea 61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

I-am interpelat pe miniștrii aflați la guvernare, pe marginea unor teme de interes pentru suceveni și pentru români:

🔹 stadiul execuției lucrărilor la DN 18 Moisei-Iacobeni;

🔹problema recalculării pensiilor pentru grupele și II de muncă, pentru cei care au lucrat în cadrul IPEG-urilor;

🔹 reabilitarea sistemului de alimentare centralizată cu căldură a municipiului Vatra-Dornei;

🔹 necesitatea modernizării Vămii Siret;

🔹 diminuarea salariilor nete ale personalului medical de la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret;

🔹 problemele cu care se confruntă personalul din sistemul de probațiune;

🔹 situația spațiilor degradate aflate în proprietatea Companiei Naționale Poștă Română S.A.;

🔹 programul de screening pentru tuberculoză.

Acestea sunt doar o parte dintre demersurile pe care le-am făcut, în interesul locuitorilor județului  Suceava și al românilor, în general, iar un nou mandat în Parlamentul României mi-ar da posibilitatea de a le continua. Pentru județul Suceava este important ca partidul național liberal să fie la guvernare în continuare, PNL fiind de altfel singurul partid care și-a asumat și a demonstrat că a reușit să ducă la îndeplinire obiectivele propuse. Principalele noastre preocupări au fost pe de o parte protejarea sănătatii populatiei, pe de altă parte, creșterea investițiilor.

La întrebarea De ce să mergem la vot? Doamna Fădor ne-a răspuns:

Pentru cei care aduc în discuție amânarea alegerilor, cred că este important de știut faptul că alegerile ar fi putut fi amânate doar până în luna martie a anului următor, în cele 3 luni. Parlamentul României nu ar avea puteri depline și nimeni nu ne poate garanta că ar fi diferit atunci contexul epidemiologic, de cel actual. Și în America au avut loc alegerile prezidențiale și acolo situația este cu mult mai gravă decât la noi. Cred că fiecare dintre noi trebuie să ne găsim puterea de a merge înainte și de a să ne continua activitatea.

Și eu aș fi agreat mai degrabă o campanie electorală mai aproape de oameni pentru că îmi place să comunic și să stau de vorbă cu cetățenii. Dar apelăm la mijloacele online pe care le avem la dispoziție și prin intermediul dvs.îi îndemn pe suceveni să vină la vot în data de 6 decembrie și să acorde un vot echipei PNL, atât la camera deputaților cât și la senat, echipă care împreuna cu presedintele Gheoghe Flutur, consilierii judeteni, primarii liberali și consilierii locali vor continua proiectele de dezvoltare ale judetului Suceava.

Postează un comentariu