În acest an, se împlinesc 500 de ani de la sfinţirea Bisericii Sf. Gheorghe – Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, ctitorie a domnitorilor Bogdan al III -lea şi Ştefăniţă Vodă, monument înscris în Lista Patrimoniului mondial UNESCO din România, 500 de
E atât de nedrept ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina
Cu toți prietenii, partenerii, colaboratorii din comunitatea din Bucovina cu care am vorbit de când a început războiul la granița României, respectiv exodul refugiaților din Ucraina prin vama Siret, am ajuns la o singură concluzie. Nu este român care să
Cu toții ați auzit probabil de nenorocirea din Ucraina. Coloane de ucrainieni, întinse pe zeci de kilometri așteaptă la vama din Siret pentru a intra în țară. Femeile și copiii din Ucraina trec prin niște momente critice. Începând de aseară, sute de
Mesajul a fost transmis către echipa de implementare din cadrul Universitatii Stefan cel Mare programul Erasmus for Young Entrepreneurs (European business exchange programme - Erasmus for Young Entrepreneurs (erasmus-entrepreneurs.eu) de către Maria Pogodicheva, Coordonatoarea consorțiului european, in numele organizatiei pe care o reprezinta in consortiu,
Județul Suceava a participat cu stand de promovare la Târgul de Turism al României – ediția de primăvară, care s-a desfășurat în perioada 24-27 februarie la Centrul Expozițional Romexpo din București. Standul Bucovinei a promovat oferte turistice pentru Sărbătorile Pascale,
Parteneriatele dintre USV și USM nu pot aduce decât beneficii pe termen lung pentru ambele părți. Astfel, în urma unei vizite de lucru s-au făcut schimburi academice și colaborări noi. De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost analizate o serie de
Ești pasionat de limba franceză, artă și poezie? Avem vești bune de la Alianța Franceză din Suceava. Organizatorii proiectului Les après-midi francophones te invită la un recital inedit susținut de Jocelyne Renou. Francofilii și francofonii suceveni au oportunitatea de a participa
Ariata Events a organizat și în acest an evenimentul Nunta Perfectă. Ca de fiecare dată, evenimentul a fost un real succes, iar viitorii miri au putut degusta meniul pentru nuntă și au putut să pună la punct detalii importante legate