Târg’șorul Dornelor, primul târg de produse locale din Țara Dornelor
Țara Dornelor nu doarme niciodată și se pare că ăsta este un obicei molipsitor. Așa se face că nici Asociația Țara Dornelor nu doarme, nu doar vara. Nu credem că e de vină somnul, ci dorința de implicare în comunitate. Asociația ți-a pregătit un nou eveniment pe care sigur o să-l îndrăgești. Este vorba despre evenimentul Târg’șorul Dornelor, primul târg de produse locale din Țara Dornelor.
Evenimentul are loc în perioada 24-26 iulie și este organizat cu prilejul găzduirii celui de-al 64-lea Congres European de Go care va avea loc la Vatra Dornei în perioada 22 iulie – 6 august.
În calitate de parteneri ai evenimentului, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) facilitează participarea producătorilor locali din destinația de ecoturism la Târg’șorul Dornelor. Acesta se va desfășura, în aer liber, în cadrul Complexului de agrement și loisir Vatra Dornei, lângă Sala Sporturilor, unde jucătorii de Go vor fi agrenați în competiții pe toată durata Congresului.
Ce activități vor fi la evenimentul desfășurat în Țara Dornelor
Conform informațiilor primite de echipa Bucowina Plus, la târg sunt așteptați peste 500 de oaspeți veniți din 36 de țări din Europa și din Asia, precum și localnici și turiști care ajung în Țara Dornelor în această perioadă.
În cadrul târgului, producătorii vor asigura atât mâncare caldă, cu specific local, gătită la ceaun sau pe plită, precum și preparate din carne, din pește, brânzeturi certificate ca produs montan, prăjituri și plăcinte, siropuri și dulcețuri. Nu vor lipsi nici suvenirele personalizate realizate de firme locale și de meșteri populari iscusiți. Țesături, costume tradiționale, sculpturi în lemn, ouă încodeiate sunt câteva dintre atracțiile care vor pune în lumină tradiția și cultura locală a zonei. Căsuțele din lemn care vor găzdui produsele locale sunt puse la dispoziție, gratuit, de Primăria Vatra Dornei, gazda evenimentului special.
Congresul European de Go
Congresul European de Go este cel mai mare eveniment anual din Europa la Go și atrage participanți din toate colțurile Europei și din țările asiatice cu o lungă tradiție a practicării acestui joc. Evenimentul din acest an, o premieră pentru România, este organizat de Asociația Dorna Go, Cubul CSM Dorna – Vatra Dornei și Federația Europeană de Go. În perioada de debut a Congresului, în Țara Dornelor, destinația de ecoturism a Bucovinei, și-au anunțat participarea inclusiv oficialități de la nivel național și internațional – cum este ambasadorul Japoniei.
Informații despre târgul de produse locale se găsesc AICI, pe pagina evenimentului.
Totodată, încă din etapa pregătirilor, oaspeții din afara țării au avut parte de informații actualizate legate de Congres pe un website dedicat – https://egc2022.ro/ pus la dispoziție de organizatori.