Sărbătorile de iarnă, noi oportunități pentru promovarea turistică a județului Suceava
Sfârșitul anului impulsionează activitățile Consiliului Județean Suceava referitoare la manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă. După perioada de pandemie, care a stopat brutal aceste evenimente, se resimte o dorință arzătoare de a recupera timpul pierdut și de a propune localnicilor și turiștilor care vor ajunge în județ momente de neuitat.
Rută cultural-turistică dedicată meșteșugurilor tradiționale
Prima veste favorabilă, parvenită prin intermediul Târgului de Turism al României, a fost că județul Suceava a fost inclus în Ruta Cultural-Turistică transnațională „Meşteri populari şi meşteşuguri tradiţionale din România”. Demersul este firesc, având în vedere tradițiile milenare din Bucovina și din Regat, care se îngemănează, ducând peste timp geniul creator al poporului român.
Rutele cultural–turistice sunt menite a fi instrumente pentru promovarea și dezvoltarea produselor turistice, având componente culturale și canale de comunicare, prin schimburile de bune practici. Cei care se ocupă de studierea domeniului au arătat că, din punct de vedere etnologic și antropogeografic, a raportului dintre om și natură, dintre om și cerințele de confort, meșteșugurile au accentuat adaptarea localnicilor la condițiile naturale, iar exercitarea lor s-a bazat pe utilizarea materiilor prime oferite de natura generoasă. În județul Suceava, cele mai practicate meșteșuguri sunt prelucrarea lemnului, lutului, fierului, industria casnică textilă, cojocăritul, încondeiatul ouălor și măștile populare.
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a accentuat în repetate rânduri importanța moștenirilor tradiționale și a perpetuării lor, scoțând mereu în evidență necesitatea păstrării nealterate a meșteșugurilor. De altfel, acestea fac parte din cartea de vizită a județului, fiind un element care definesc originalul în toate formele sale.
O nouă formulă de participare la Târgul de Turism al României
Și dacă am adus vorba de recentul Târg de Turism al României de la Romexpo București, trebuie să scoatem în evidență cea mai consistentă participare a județului Suceava la un târg de turism. ”Am experimentat o nouă formulă de participare. Am avut de această dată lângă noi, pe lângă Asociația Produs în Bucovina, o serie de alte consilii locale, primării, asociații de turism. Am avut în acest an GAL Bucovina de Munte, asociație care a obținut o finanțare în vederea promovării tuturor celor care sunt asociați în acest GAL pe zona de munte, pe zona Câmpulung. A fost și Vatra Dornei prezentă, am avut și meșteri populari și tot ce a însemnat partea de folclor, programe artistice și programe de promovare a Bucovinei, Ansamblul Artistic Ciprian Porumbescu. Tema principală a fost Crăciun în Bucovina. A fost și o promovare a evenimentelor de anul viitor” a spus Gheorghe Flutur.
Punctul central al participării l-a reprezentat seara bucovineană, care a atras mulți vizitatori. Toți au primit materiale de promovare, au fost martorii demonstrațiilor gastronomice și a atelierelor de meșteri populari. Cele mai vizionate obiecte au fost costumele și măștile de sărbători de iarnă, în diferite forme și culori. A ieșit încă o dată în evidență talentul meșterilor populari suceveni, moștenit din generație în generație și care nu se pierde.
Un alt element de atracție a fost promovarea standului județului Suceava prin campionii europeni, mondiali și olimpici la canotaj Ionela și Marius Cozmiuc, Ancuța Bodnar și Maria Tivodariu. S-a văzut astfel că tradiția și modernismul se pot întrepătrunde pentru a contribui la o imagine turistică de succes.
Târg de Crăciun și Festival Internațional al Obiceiurilor de Iarnă în municipiul Suceava
Dar surprizele nu se opresc aici! În centrul municipiului Suceava va fi organizat, între 28 noiembrie (Ziua Bucovinei) și 7 ianuarie 2023, mult așteptatul Târg de Crăciun. Datorită succesului constant, Primăria Suceava și Consiliul Județean vor colabora strâns cu Asociația “Produs în Bucovina” pentru promovarea produselor locale. Atmosfera de sărbătoare și bună dispoziție va fi întregită de prezența meșterilor tradiționali și a ansamblurilor de muzică populară.
Finalul de an va consemna, pe 27 decembrie, Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă, care se dorește a-și recăpăta amploarea de dinainte de pandemie. Vor veni la parada costumelor populare și apoi la spectacole trupe și formații din județ, din Republica Moldova și Ucraina.