fbpx

Într-un sat pitoresc, cu doar 62 de locuitori, munții se transformă într-o scenă uriașă pentru muzică, artă și comunitate. Timp de trei zile, AMESTEC Fest adună oameni din toate colțurile țării pentru a trăi împreună energia unică a Bucovinei.

Evenimentul este organizat de AMESTEC, un ONG dedicat sprijinirii comunităților mici din zonă. Prin activitățile sale, asociația creează locuri de muncă pentru tinerii din mediul rural, promovează turismul și păstrează vie cultura locală. Povestea AMESTEC a început în 2014, din inițiativa unui grup de prieteni, iar primele ediții s-au desfășurat în cadru restrâns, cu accent pe conexiunea dintre oameni și locuri.

De la un vis local, la un festival de referință în Bucovina

După opt ani de evenimente, în 2022, tinerii din zonă au pus bazele primei ediții AMESTEC Fest – un proiect născut din dorința comună de a aduce muzica și arta mai aproape de natură și comunitate. Festivalul a crescut rapid, ajungând acum la cea de-a patra ediție, găzduită în satul Deluț, comuna Fundu Moldovei, județul Suceava – un loc pe care unii artiști îl descriu ca fiind „Elveția României”.

De-a lungul anilor, scena AMESTEC a primit nume sonore precum Macanache, Argatu, Bosquito, Bitza sau Psihotrop. Anul acesta, între 22 și 24 august 2025, publicul va avea parte de două scene, camping în aer liber, focuri de tabără, preparate tradiționale și activități pentru toate vârstele. Lineup-ul include artiști precum CARGO, NOUĂ UNȘPE, E-AN-NA, Alex Super Beats, DJ Mă-ta, Odyssey, Diana Căldăraru și mulți alții, acoperind genuri de la rock alternativ și folk, până la electronic, drum & bass și experimental.

Pe lângă concerte, experiența festivalului este completată de atracții inedite: plimbări cu balonul cu aer cald, fussball uman, ateliere de pictură și psihologie, ture cu bicicleta, jocuri de societate și surprize pregătite special pentru participanți. AMESTEC Fest rămâne, astfel, un eveniment „din suflet, pentru suflet”, dedicat libertății, creativității și bucuriei de a fi împreună.

Postează un comentariu