CAR Învățământ Fălticeni a sărbătorit 100 de ani de activitate în sprijinul educației și comunității
Pe data de 28 aprilie, CAR Învățământ Fălticeni a marcat un moment istoric deosebit: împlinirea a 100 de ani de activitate neîntreruptă în sprijinul cadrelor didactice și al comunității locale. Evenimentul aniversar a reunit membri ai organizației, invitați speciali și
Pe data de 30 aprilie 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului, Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava organizează cea de-a doua ediție a proiectului cultural „De ce doar unora le place jazzul?”, desfășurat sub patronajul UNESCO. Evenimentul continuă direcția
Data de 1 Mai este asociată de o mare parte din noi cu relaxarea, mesele savuroase și momentele petrecute alături de cei dragi. Este prilejul perfect pentru a lăsa rutina deoparte și pentru a te bucura de lucrurile simple: mâncare
Semifinala județeană a celei de-a patra ediții a competiției de planuri de afaceri „Maratonul pentru educație antreprenorială”, parte a programului național omonim dedicat descoperirii vocației și dezvoltării spiritului antreprenorial în rândul tinerilor, are loc joi, 23 aprilie a.c., la Teatrul
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în parteneriat cu Foundation Ancora, vă invită la conferința „Diagnostic timpuriu, suport și intervenție pentru copiii cu tulburări de dezvoltare”.
Gala Premiilor „Acceleratorul de Întreprinderi Sociale” reprezintă primul demers național dedicat exclusiv recunoașterii antreprenorilor sociali și întreprinderilor care generează impact real în comunitate. Aflată la cea de-a doua ediție, competiția capătă în 2026 o dimensiune extinsă, prin deschiderea către Republica
Anul 2026, la 70 de ani de la dispariția tragică a celui pe care Eugen Simion l-a numit „buzduganul unei generații”, a fost declarat „Anul Nicolae Labiș”.Pentru prima dată, omagierea Poetului va include întâlniri cu poeți, scriitori, oameni de cultură,
În județul Suceava sunt organizate în perioada Sărbătorilor Pascale, o serie amplă de manifestări reunite sub egida programului „Paștele în Bucovina 2026”, inițiat de Consiliul Județean Suceava. Aceste activități urmăresc valorificarea patrimoniului cultural local și consolidarea identității regionale prin promovarea
Orașul Milișăuți, în calitate de Beneficiar Lider, anunță organizarea conferinței de lansare a proiectului „Support the intervention capacity in case of natural and man-made disasters” (acronim Be preventive), cod de identificare ROUA00432. Conferința va avea loc în data de 03.04.2026