Experiențe care devin repere pentru viitor, în cadrul atelierului BUSOLA
Pe data de 25 iulie, a avut loc atelierul „BUSOLA – Sănătate emoțională, reziliență și orientare pentru viitor”, un eveniment dedicat adolescenților cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, organizat de Asociația Capital Civic. Desfășurată în decorul natural oferit de Lavandă Drag și Dor, întâlnirea a reprezentat cea de-a doua ediție organizată în această vară, continuând demersul de a crea contexte în care tinerii să își dezvolte încrederea în sine, spiritul civic și capacitatea de a-și contura propriul parcurs.
Dialog deschis, alegeri și implicare
Atelierul a fost construit în jurul unui concept diferit de cel al unei conferințe clasice, punând accent pe conversație, schimb de idei și participare activă. Adolescenții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a discuta deschis despre provocările generației lor, despre sănătatea emoțională, reziliență, orientarea în carieră și modalitățile prin care pot contribui la dezvoltarea comunității.
Invitații ediției au fost Adelina Paiu, consilier local și secretar al Rotary Club Suceava Bucovina, Dr. Dorin Achiței, medic primar gastroenterolog și consilier local, precum, Andrei Bacoș, președintele Asociației Bucovina Civică, consilier local și laureat al Premiului pentru Justiție Socială și Loredana Viziteu – fondator Bucowina Plus și președinte al Asociației Capital Civic. Prin experiențele și exemplele oferite, aceștia au răspuns întrebărilor adresate de participanți și au încurajat implicarea activă a tinerilor în viața comunității.
Discuțiile au evidențiat importanța asumării inițiativei, a dezvoltării personale și a dialogului dintre generații, într-un cadru în care fiecare participant a fost încurajat să își exprime punctul de vedere și să contribuie cu propriile idei.
Activități practice și idei pentru comunitatea de mâine
Pe lângă sesiunile de dialog, participanții au luat parte la activități practice desfășurate în echipe, în cadrul cărora au conceput campanii și inițiative dedicate comunității. Exercițiile au urmărit dezvoltarea creativității, a colaborării și a capacității de a transforma o idee într-un proiect cu impact.
Deși vremea a fost schimbătoare, alternând între ploaie și soare, atmosfera a rămas una caldă și autentică, iar participanții au demonstrat că dorința de a învăța și de a se implica poate depăși orice obstacol. Întâlnirea a oferit nu doar informații și experiențe valoroase, ci și oportunitatea de a crea noi conexiuni și de a consolida sentimentul de apartenență la o comunitate activă.
Cele mai implicate echipe au fost recompensate cu premii și vouchere oferite de partenerii proiectului, iar evenimentul s-a încheiat într-un cadru relaxat, dedicat socializării.
Organizatorii au adresat mulțumiri invitaților pentru deschiderea și disponibilitatea de a împărtăși din experiența lor, precum și adolescenților care au participat activ la discuții și la provocările propuse, demonstrând interes pentru dezvoltarea personală și implicarea civică.
Atelierul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, alături de partenerii educaționali CAR Flexicredit, Eco Farm – Lavanda Drag și Dor, Padel Ground, Băcănia Boierească, CleanArt Suceava, Biserica Sfânta Ecaterina și BucoWina PLUS, precum și al partenerului social Centrul Social al Bisericii Sfânta Ecaterina.
Prin seria de ateliere BUSOLA, Asociația Capital Civic își propune să ofere adolescenților oportunități de învățare, dialog și implicare, contribuind la formarea unei generații responsabile și dornice să participe activ la dezvoltarea comunității din care face parte.