Carmen Veronica Steiciuc a fost, înainte de toate, un fel de flacără plină de viaţă, de pasiune literară, de energie generoasă. Toţi cei care i-au stat în preajmă şi-au pus, cred, această întrebare: de unde se hrănea ea cu atîta forţă şi cu atîta încredere că totul era posibil? Carmen avea o vocaţie înnăscută de organizator de evenimente culturale, avea idei, credea în oameni… Reuşea cu un talent uluitor să găsească finanţări, să deblocheze situaţii care păreau imposibile, să rezolve trei probleme pe minut.

I-am fost alături în multe turnee, precum şi la multe festivaluri începînd cu cel de poezie, Nicolae Labiş de organizarea căruia s-a ocupat multă vreme. Apoi s-a lansat într-o fabuloasă aventură teatrală, a învăţat din mers tot ceea ce trebuia pentru a conduce un teatru, a absolvit o nouă facultate pentru a fi manager cultural… Şi între timp mai scria şi poeme, publica şi cîte o carte. A activat în cadrul clubului Rotary, s-a ocupat timp de cîţiva ani de revista Bucovina literară, a avut două rezidenţe de scriitor în Franţa… Vorbea foarte bine engleza şi franceza, şi a ştiut să fie o gazdă minunată pentru cei care descopereau, împreună cu ea Bucovina.

Greu, greu de făcut, acum, la cîteva ore după plecarea ei dintre noi, un portret al acestei fiice a Sucevei şi a Bucovinei, de aceea spun aici multe lucruri în dezordine dar sub semnul unei enorme admiraţii. Cunoştea Bucovina ca şi cum ar fi fost propria sa grădină, nu o speria nici o distanţă şi cu o spontaneitate uluitoare alerga uneori dintr-un sat în altul, de la un eveniment la altul. Centrul Cultural Bucovina i-a fost, ani la rînd, a doua ei casă, pe care nu a părăsit-o însă, din punct de vedere afectiv, cînd a preluat conducerea noului teatrul înfiinţat la Suceava…

Deşi sunt un om al cuvintelor, acum, evocînd-o pe Carmen, îmi este greu să le găsesc, să le asociez. Pe undeva am sentimentul că destinul a fost nedrept cu ea. Simt mai degrabă nevoia de să-i spun direct: Carmen, mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine, pentru Suceava, pentru noi cei care iubim teatrul, pentru toţi cei care iubim literatura, arta, dialogul între oameni şi între sensibilităţi diferite, curajul de a experimenta, de a inventa limbaje, de a înfrumuseţa viaţa cu vise realizabile…

Îţi vom păstra, dragă Carmen, un loc în inima noastră şi în sufletul nostru, iar în teatrul de la Suceava, pe care l-ai iubit atît de mult, îţi vom păstra la fiecare reprezentaţie cîte un loc liber. Ca să fii cu noi…”