fbpx

Cătălin Coman, primarul PSD proaspăt reconfirmat al  Fălticeniului, stabilește o premieră pentru acest municipiu și anume este primul primar din ultimii 30 de ani care câștigă un al treilea mandat.  În vârstă de 43 ani, profesor de educație fizică și sport la Colegiu National „Nicu Gane” și asistent universitar la Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava, el promite că proiectele de dezvoltare vor continua.

Cătălin Coman

Fonduri europene pentru șoseaua de centură a orașului

Următorul mare proiect se referă la realizarea centurii ocolitoare a orașului, investiție de anvergură care va fi pusă în practică în baza unei asocieri cu localitățile pe care le străbate traseul și anume Fântâna Mare, Baia, Rădășeni și Bunești. Coman a arătat că proiectul realizării centurii ocolitoare a Fălticeniului este depus la Agenția de Dezvoltare Nord-Est pentru a fi finanțat din fonduri europene.  ”Proiectul a fost depus pentru că încă din 2012, de când sunt primar, în fiecare an am depus la ADR Piatra Neamț o listă cu proiectele de infrastructură pe care ne dorim  să le realizăm. Acest proiect se numește ”construire rută ocolitoare a municipiului Fălticeni DN2, E85”. Eu sunt un om al faptelor” spune Coman.

La o primă estimare, investiția depășește 100 de milioane de euro, așa încât atragerea fondurilor europene reprezintă singura soluție viabilă pentru  realizarea ei. ”Noi  am reabilitat podul de la intrare în Fălticeni, tot pe DN2 și am văzut acolo ce volum de trafic imens este. Șoselele au fost proiectate și construite în alte vremuri, când numărul mașinilor era mult mai mic și încărcătura era mult mai mică. Nu vorbim de un beneficiu doar pentru locuitorii municipiului Fălticeni, cu toate că acesta este evident, ci vorbim de reducerea poluării, de reducerea aglomerației din trafic, de tot ceea ce înseamnă confortul cetățenilor care locuiesc în blocurile din preajma bulevardului 2 Grăniceri și străzii Sucevei” a subliniat edilul Fălticeniului.

Noul spital, aproape de deschidere

Dacă șoseaua de centură reprezintă un proiect pe termen lung, funcționarea noului spital rămâne un deziderat mult mai apropiat în timp. Coman spune că modernul spital, amplasat în imediata apropiere a celui vechi, va primi pacienții în acest an, lucrările fiind finalizate, iar aprobările și avizele necesare luate  ”Putem spune că după 30 de ani un spital se deschide la Fălticeni. Nu terminăm spitalul, deschidem spitalul! Pentru că spitalul este finalizat, va fi cu activitate medicală în interior, alături de pacienți, de medici, asistente, infirmieri și tot ce înseamnă personal care deservește sistemul sanitar”.

Cătălin Coman a spus că deschiderea acestui spital este un vis care se împlinește atât pentru municipiul Fălticeni, cât și pentru întreaga zonă, având în vedere că va deservi o populație de circa 150.000 de persoane din localitățile învecinate.

Proiecte pentru urmași

Iar proiectele de dezvoltare ale Fălticeniului nu se opresc aici. Cătălin Coman, alături de membrii Consiliului Local, au în agenda de lucru obținerea unei finanțări europene de 16 milioane de lei pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, noul sistem urmând să reducă substanțial costurile și să crească eficiența serviciului.  Dotarea tuturor unităților de învățământ cu echipamente electronice moderne a plecat de la ideea că, în viitor, învățământul online va face parte din viața cotidiană, la fel cum au fost până acum, de exemplu, stiloul și caietele.  Iar reabilitarea unor clădiri emblematice ale orașului – Biblioteca Municipală și Cinematograful Doina – reprezintă nu numai o cerință a locuitorilor de astăzi, ci și o obligație pentru urmași.

Concluzia articolului aparține tot primarului Coman ”Ne putem mândri că Fălticeniul este un oraș modern, european, în care cetățenii vor beneficia de condiții optime de viață”.

Postează un comentariu