EduMax organizează EduFortress, cel mai incitant festival de Ziua Copiilor
Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax organizează în cadrul proiectului Generația TehnoWorld, Festivalul Copilăriei EduFortress – Childhood Festival, în parteneriat cu Muzeul Național al Bucovinei. Evenimentul va avea loc la Cetatea de Scaun a Sucevei, joi, 1 iunie 2023, între orele 10:00 și 18:00.
Artiști, animatori și peste 70 de ateliere de Ziua Copilului
EduFortress – Childhood Festival este un eveniment dedicat copiilor, adolescenților, familiilor, care reunește artiști, animatori socio-educativi, oameni de bine și colaboratori entuziaști, pentru a oferi participanților o varietate de 70 de ateliere interactive în care creativitatea, logica, susținerea emoțională, comunicarea în limba engleză, storytellingul, dezvoltarea abilităților de viață și spirit civic, învățarea experiențială, rezolvarea de probleme, dezvoltarea personală, gestionarea stresului, parentingul, roboții, ochelarii VR, elementele de programare, teatrul, consilierea, jocul, sportul, desenul, pictura, muzica, tehnicile de lucru manual, primul ajutor, lectura, turismul, conversațiile de business, politețea, grădinăritul și dansul vor oferi experiențe de neuitat dar mai ales o zi grozavă .
Surprize și premii la festivalul de ziua copilului
Participarea la ateliere este gratuită și deschisă tuturor vizitatorilor pe baza biletului de intrare în Cetatea Sucevei.
„Toți am fost copii și așa cum știm, copilaria pune primele însemne pe comportamentul, obiceiurile și atitudinile noastre, de aceea e o provocare să organizăm Festivalul Copilăriei EduFortress – Childhood Festival la Cetatea Sucevei și să stabilim un echilibru între educație și distracție”, a declarat, în numele creativei echipe de la EduMax, Elena-Manuela David, coordonatorul proiectului Generația TehnoWorld!
Vă invităm să vă alăturați evenimentului pentru o zi proiectată a fi absolut plină de inedit, explorare, descoperiri, aventuri și motivații!
Festivalului i s-au alăturat mulți parteneri și sponsori, printre care TehnoWorld, Universitatea ,,Ștefan Cel Mare Suceava”, Fundația Umanitară Assist, Pixeda, InBusiness, Lust Expert, Intermedia TV , radio Viva Fm, Găitano, Lunna cafe și mulți alții.
BucowinaPlus este unul dintre partenerii media al evenimentului.