Ziua Mondială a donatorului de sânge sărbătorită la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava
0
14 iunie este o zi specială în calendarul nostru și asta pentru că am sărbătorit Ziua Mondială a donatorului de sânge. Această zi este dedicată nu doar celebrării vieții, ci și eroilor care, prin actul lor de a dona sânge, salvează vieți.
Sânge pentru România a organizat un eveniment deosebit la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava. Conform fundației, partenerii evenimentului au fost elevii de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni, precum și preoții și oamenii solidari cu cauza. De asemenea, organizatorii menționează și sprijinul acordat de către Lapterra și Trecatorul Com, care au sponsorizat acest eveniment.
Un număr de 130 de persoane s-au prezentat la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Suceava pentru a dona sânge, de Ziua Mondială a Donatorului de sânge.
Dintre aceștia, 105 persoane s-au dovedit eligibile pentru donare, aceștia fiind recompensați cu pachete din partea fundației. Prin actul lor e generozitate, oamenii au fost implicați și dornici să facă o diferență în viețile celorlalți.
Laptera, Cofetăria Delicitate și Cofetăria Jic au oferit dulciuri delicioase donatorilor, iar Betty Ice a fost generosă în a oferi înghețată proaspătă. Auchan a susținut cu saleuri și sucuri, iar Pepenero și Industrial Pizza au oferit pizza donatorilor. Împreună cu toți cei prezenți a fost sărbătorită cu bucurie Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.
Bucowina Plus susține aceste cauze în comunitate și subliniem că ceea ce contează este să nu uităm importanța donării de sânge. Fiecare donare de sânge este o șansă de a salva vieți și de a aduce speranță în sufletele celor care se confruntă cu diverse afecțiuni medicale.