fbpx

Camera de Comerț și Industrie Suceava a organizat, pe 7 noiembrie, Gala Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor Bucovina 2024, unul dintre cele mai importante și relevante evenimente dedicate mediului de afaceri sucevean. Desfășurată la Prestige Ballroom Suceava, ediția din acest an a reunit antreprenori, manageri și reprezentanți ai companiilor sucevene, membre active ale comunității de afaceri susținute de sistemul cameral național – oameni care, prin viziune, perseverență și multă dedicare, contribuie la dezvoltarea economiei locale și la consolidarea unui mediu de business competitiv și responsabil.

Cine sunt câștigătorii?

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul grupului de firme LIDER SERVICII – partener principal și DIGITAL INNOVATION ZONE – partener de inovare, dar și al sponsorilor AGN Depot, AutoDel, Banca Transilvania, BCR, Bohemia Construct, Cearfisă, Darex Auto, EGGER Romania, Expert Music, Express Euroscan – Yacoo, FarmaCor Green, General Construct, Generali, Groupama Asigurari, Killer, Little Star, Marketorama, Marelvi Impex, Maspex România – Apa Bucovina, Morărița Delicatese, Pistacchio Gelateria Artigianale, Reko Packagink, Regina Maria, SID Investment – Sidem, Termohabitat și Ursa Mare Comprod.

În cadrul Galei au fost acordate distincții menite să onoreze companiile care au dovedit stabilitate, continuitate și angajament profund față de dezvoltarea economiei județene.

TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU 30 ANI DE ACTIVITATE

CALCARUL SA

GRIDOMA SERV-COM SRL

KILLER SRL

MARELVI IMPEX SRL

 

TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU 25 ANI DE ACTIVITATE

EUROPEED SRL

NETCOM ACTIV SRL

PROFIL EXIM SRL

 

TROFEUL DE EXCELENȚĂ PENTRU 20 ANI DE ACTIVITATE

CONFANA INDUSTRIES SRL

DENIS SHOES SRL

FLORY CURIER SRL

IOSIMAR SRL

ITAL GRANITI SRL

TET-GIM SRL

 

TROFEE SPECIALE:

MONITORUL DE SUCEAVA – 30 de ani de existență a cotidianului Monitorul de Suceava

SET CORPORATION – compania cu cel mai mare număr de angajați din județul Suceava în anul 2024

 

Rezultatele reconfirmă vitalitatea și progresul economiei sucevene

Clasamentul oficial – Topul Firmelor Bucovina, reprezintă un clasament realizat conform unei metodologii unitare aplicate la nivel național de întregul sistem cameral, având la bază indicatori economici obiectivi: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului, eficiența utilizării resurselor umane și a capitalului angajat.

Prin acuratețea și transparența sa, acest clasament oferă o imagine clară, obiectivă și completă asupra mediului de afaceri din județ – constituind un veritabil barometru al economiei locale, care recunoaște și premiază performanța autentică. Rezultatele economice prezentate de Topul Firmelor Bucovina 2024 reconfirmă vitalitatea și progresul economiei sucevene. Chiar și într-un context economic schimbător și nefavorabil, comunitatea de afaceri suceveană rămâne un model de forță, încredere și echilibru, iar antreprenorii suceveni continuă să demonstreze reziliență, adaptabilitate și viziune, consolidând prestigiul și identitatea economică a județului. Pentru aceștia, Gala Excelenței în Afaceri reprezintă o tradiție consacrată și un moment de referință anuală – o seară în care celebrăm rezultatele, oamenii și valorile care dau identitatea mediului economic al Bucovinei. Acest lucru ne încurajează să ne continuăm misiunea de partener strategic al mediului de afaceri, acționând constant pentru dezvoltarea și apărarea intereselor comunității antreprenoriale. Misiunea noastră se realizează prin acțiuni concrete de reprezentare, consultanță și promovare în dialogul cu principalii factori de decizie, dar și prin facilitarea accesului la informații, programe de formare și identificarea de parteneri de afaceri pe piețele externe” a transmis CCI Suceava.

 

Postează un comentariu