SIBERIA! Emoții trăite de un sucevean!
Experiența socială și culturală a fost posibilă datorită programului ERASMUS, care este conceput cu scopul de a sprijini eforturile țărilor participante la program de a utiliza în mod eficient talentul și capitalul social al Europei prin sprijin acordat învățării formale, non-formale și informale în domeniile educației, formării și tineretului. Domnul profesor Savin Alexei, de la catedra de Silvicultură a Universității “Ștefan cel Mare”, Suceava, ne-a uimit cu poveștile experimentate, pe care le-am categorisit în două episoade: “Culoare locală” și “Activitate didactică”.
“Culoare locală” – prima parte
De profesor Savin Alexei
Republica Buryatia este localizată în Asia și este parte a Siberiei! Are o suprafață de 351 300 kmp, acoperind 60% din linia estică a țărmului lacului Baikal. Din totalul de 972 000 de locuitori, mai mult de 400 000 locuiesc în capitala Ulan-Ude! Din simple calcule matematice, rezultă că densitatea populației este mică pentru restul teritoriului! Un teritoriu muntos în proporție de 70%, restul fiind cedat unei câmpii înalte!
Primul contact, prima experiență! Aceasta a constat în a face cunoștință cu geomorfologia zonei, iar cel mai incitant pretext găsit de gazde a fost o partidă prelungită de pescuit! 3 zile, 3 râuri, 700 km! Un maraton piscicol pe recii afluenți ai Baikalului! Dar întinderile asiatice se simt diferit de către nativii obișnuiți cu vastitatea siberiană! Pentru ei, 20-30 de km par înghesuiți, ținând cont că “mergem până mai încolo” însemna o călătorie de vreo 200 km! La întrebarea profesorului Savin: “departe, ce înseamnă pentru voi departe?”, răspunsul a venit relaxat: “păi, de la 600 km în sus!”. Ținand cont că Moscova, unul dintre punctele reper, se află la peste 5000 km, înțelegem că „departe” și „aproape” au alt sens în stepele nesfârșite din jurul orașului Ulan-Ude.
“În schimb”, mărturisește profesorul de silvicultură, “am fost încântat de coloristica naturii din zona montană! Larix Sibirica, Laricele Siberian, e întâlnit pe milioane de hectare, apoi Pinus Sibirica, Zâmbrul, domină altitudinile de peste 1500 m! Acolo, foioasele sunt sub 10% din fondul forestier! Adevărat, pe alocuri, coloristica era diversificată datorită unor eșarfe legate chiar de ramurile copacilor! De fapt, eșarfele sunt ofrande-simbol folosite de religia budistă, care a pătruns în secolele XIII-XIV și care coexistă, pe teritoriul buryat, cu vechile forme și credințe ale șamanismului!
În privința fondului forestier, factori precum deficitul precipitațiilor afectează dezvoltarea masei lemnoase, pentru că nu am văzut clase de producție de calitatea întâia și a doua, nu am vazut arbori de 40 de metri. Dar natura s-a adaptat la climatul sever și la solurile litice, vegetația având creșteri mici, fără productivitate. Lipsa precipitațiilor duce și la riscuri crescute de incendiu! Dovadă a gradului de periculozitate este faptul că autoritățile recurg la măsuri drastice, anume de a interzice populației accesul în păduri de la mijlocul lui iunie până în septembrie! Nerespectarea interdicțiilor se sancționează cu amendă, tocmai pentru a evita orice posibilă sursă de incendiu în perioada de secetă! Și în 2019 au avut loc incendii de amploare, tocmai din cauza stagnării unor anticicloni lipsiți de precipitații! De altfel, vara sunt temperaturi de 40 de grade, în timp ce iarna de -40 grade! Diferențele sunt foarte mari!
Seara cautam adăpost în refugii forestiere, unde puneam la jar captura de pește. Tot la masa de seară am avut un șoc cultural! Știind mitul despre rezistența și apetitul rusesc pentru băuturile spirtoase, am dorit să fac un cadou gazdelor, ducându-le o palincă de Bistrița! M-am gândit că le aduc o bucurie de 60 de grade, deși aveam emoții să nu cumva să fie cam slăbuță pentru ei! Nu mică mi-a fost mirarea când au spus că e prea tare! Ca să o poate bea, au diluat-o cu apă curată din râu și au adus-o la 40 de grade! Chiar și așa, nici palinca românească, nici vodca rusească pe care o aveau în dotare, nu au avut mare căutare! Erau în schimb mari consumatori de ceai cald în oricare moment al zilei, semn că știau ei ce face mai bine organismului în fața frigului! Un mit spulberat!
Pe finalul călătoriei noastre de trei zile, ne-am apropiat de Baikal, care acționează ca un acumulator! Vara acumulează căldură, pe care o eliberează în perioada de toamnă! În acest climat costier, vegetația se schimbă! Apar mai multe foioase care in prima parte a excursiei nu existau: frasin, paltin, plop!
Am continuat excursia prin stepa uscată, pietroasă, cu ceva arbuști! Este o zonă de tranziție până în zona de taiga! În drumul nostru, am întîlnit tot felul de pietre funerare, rune, chiar și cimitire! Acestea aveau un aer abandonat, pentru că buryații abandonează monumentele funerare, in sensul că, după înmormântare, nu-și mai vizitează niciodată morții! Și nici nu mai fac pomeni și praznice la 7, 30, 90, 180, 365 de zile, etc. Tot în această etapă a călătoriei, am întâlnit o mânăstire veche, din 1645, întemeiată de primii exploratori ruși! Această mânăstire a fost vizitată la 1675 de către diplomatul moldav Nicolae Milescu Spătaru, care o pomenește în Memoriile sale! Ținând cont că etnia rusă, care e creștin ortodoxă, reprezintă 66 % din populație, iar 30 % sunt buryați budiști și șamani, cam acesta e și procentul în care e împărțită religia.”
Ultima parte a experienței inițiatice: Baikalul!
Este cel mai vechi lac de rift continental din lume, adânc de 8 kilometri în faza formării, dar reumplut partial cu sedimente, pe parcursul a 30 milioane de ani! În momentul de față, are o adâncime de 1642 de metri, fiind cel mai adânc lac din lume! Volumul de apă pe care îl conține, reprezintă 22 % din rezerva de apă dulce a lumii, cea mai mare rezervă de apă dulce!
“Apa Baikalului este extrem de limpede”, ne mărturisește călătorul nostru, “iar gazdele ne-au dus într-un loc de interes turistic, unde turiștii vin pentru a face poze cu niște stâncării cu formă naturală de broască țestoasă! Plaja este și din pietriș granitic, dar și nisipoasă! Lacul se dezgheață în luna mai și îngheață complet în noiembrie, iar pe luciul său de apă are și o insulă, unde se adună focile de Baikal. Este o specie endemică, cu alte cuvinte poate fi întâlnită numai în acestă zonă a globului pământesc. Acestea rămân una dintre cele mai importante particularități ale lacului. În timpul uneia dintre glaciațiuni, o parte dintre focile de mare au migrat în aval. Când Baikalul a devenit un lac fără cale de comunicare cu marea, ca urmare a deplasării plăcilor litosferei, focile au fost separate de mediul lor natural.”
Poveștile din Siberia nu se termină aici! Ascultându-l pe domnul profesor, înțelegi că putem depăși șabloanele preconcepute, etichetele politizate! O călătorie e un instrument profund de a cunoaște și de a vedea cum se prezintă în realitate locuri și oameni!