fbpx

În baza Acordului-cadru de colaborare în domeniul educației financiare încheiat între Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava și Banca Națională a României, două grupuri de studenți (fiecare a câte 20 de persoane) de la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri însoțiți de două cadre didactice universitare au efectuat o vizită de studiu la Muzeul Băncii Naționale a României în data de 12 mai 2023. 

Studenții și cadrele didactice universitare au participat și la alte activități de educație financiară organizate atât la nivelul instituției de învătământ superior cât și la sediul Agenției BNR Suceava, unde aceștia au avut oportunitatea de a primi informații referitoare la istoria, importanța și activitățile băncilor centrale, și în special a Băncii Naționale a României. Studenții participanți s-au arătat interesați de moștenirea istorică, monetară și culturală a Băncii Naționale a României, motiv pentru care Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri a organizat împreună cu Agenția BNR Suceava această vizită de studiu. În cadrul acestei vizite studenții suceveni au avut ocazia să dobândească noi cunoștințe despre patrimoniul arhitectural al băncii centrale, informații inedite despre monedele și bancnotele românești, precum și despre cele mai valoroase colecții numismatice din România a căror piese au o vechime de peste două milenii și jumătate. 

Citeşte şi:

UNIVERSITATEA DIN SUCEAVA, 60 DE ANI DE ACTIVITATE

Postează un comentariu