Suceava (România) și Cernăuți (Ucraina) unite prin artă, au de acum aceeași pictură murală, simbol al solidarității europene, grație programului de cooperare transfrontalieră România-Ucraina. Pe 25 iunie, la Cernăuți, a avut loc inaugurarea celei de-a doua picturi murale de mari dimensiuni,
Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (C.A.P.D.R.), în calitate de inițiator, în colaborare cu Consiliul Județean Suceava, organizează Forumul Economic Regional Moldova ediția 2024, la Cazinoul Băilor din Vatra Dornei, în perioada 04 – 06 iulie.Evenimentul este susținut
Cea de-a X-a ediție a Festivalului Național Concurs "Regina Sânzienelor" se apropie cu pași repezi. Cu bucurie vă anunțăm că volumul "Omul și alte leacuri - Vindecări ce au schimbat destine prin veacuri" a văzut lumina tiparului și a ajuns
Joi, 11 iulie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) dă startul concursului de admitere pentru ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat. În acest an, USV oferă 3060 de locuri bugetate, dintr-un total de 6200 de locuri scoase
Pe 24 iunie, începând cu ora 10:00 ești invitat la evenimentul Suceava Beauty Show, fondat de Michaela Sotian. Dedicat specialiștilor din zona beauty, evenimentul este o oportunitate de a te întâlni cu profesioniștii din industrie și de a te inspira
Implicăm, conectăm și recompensăm oamenii din comunitatea Bucowina Plus. Aceasta este deviza pe baza căreia acționăm. Bucowina Plus îți arată care sunt informațiile utile din comunitate, poveștile din spatele cortinelor și oamenii care aduc schimbarea. În această categorie este și Asociația
Joi, 13 iunie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Casa de Cultură a Studenților Suceava organizează, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, cea de-a VIII-a ediție a Festivității de absolvire.Evenimentul va cuprinde și mult așteptatul Marș
Dublă bucurie, dublu câștig: am lansat noul număr al revistei Bucowina Plus la evenimentul de lansare a Bizz Club în Suceava. Antreprenorii au putut citi poveștile împărtășite în revistă, exemplele de bună practică și evenimentele notabile din regiune. Bizz Club s-a
Marţi, 11 iunie 2024, ora 17.00, Alianța Franceză, în parteneriat cu Centrul de Cercetare Analiza Discursului (CADISS) al Universităţii « Ştefan cel Mare » din Suceava, organizează seminarul Crise de la vérité et imprévisibilité : approche sémiotique/Criza adevărului şi imprevizibilitatea: un demers semiotic,
CAR Învățământ Fălticeni este o casă de ajutor reciproc care, pe lângă faptul că oferă împrumuturi avantajoase și economii sigure, susține creșterea comunității prin acțiuni sociale și implicare în evenimentele care fac diferența și sunt utile pentru oameni. Cel mai recent