Începutul anului, luna ianuarie, îl amintește pe Mihai Eminescu, o personalitate incontestabilă a spațiului românesc. Ne-am întâlnit cu versurile sale pline de visuri și armonii peste tot: la școală, în biblioteca de acasă, pe clădirile instituțiilor sau chiar în mediul
Alianța Franceză din Suceava și-a reînceput activitatea luni, 10 ianuarie 2022, cu o ofertă bogată de cursuri și activități. Anul acesta, programul său prevede atât activități culturale, științifice și de formare cunoscute și apreciate de comunitatea suceveană, cât și numeroase
Anul 2022 începe cu vești bune din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Munca și pasiunea profesorilor universitari este recunoscută de publicații europene. Prof. univ. Laura Bouriaud, cadru didactic al Facultății de Silvicultură din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” din
Perioada sărbătorilor de iarnă ne face să fim mai buni. Deși nu avem nevoie de un motiv pentru a face fapte bune, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului ne dorim să fim mai empatici cu cei din jurul nostru și să
Luna decembrie e cea mai frumoasă lună din an. Pentru că acum ai puterea să aduci mai multă speranță și bucurie decât în orice altă lună. Chiar dacă e important să dăruiești oricând, nu doar de Crăciun, în această lună orice
La USV, Universitatea suceveană, avem profesori care au ceva de spus. Cercetători care au muncit mult și care pun pasiune în munca lor. Topurile mondiale ne demonstrează încă o dată că Bucovina are oameni de seamă, care se remarcă prin
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava ne-a obișnuit să ne aducă pe scenă numai piese de teatru de calitate. De la piese celebre: Micul prinț, O noapte furtunoasa, Cântăreața cheală la spectacole de teatru jucate în premieră aici: PiSiCi, Titanicul, Afurisilă. Crăciunul
Ziua Bucovinei a fost sărbătorită de Asociația Hope 4 Humanity prin acordarea de premii câștigătorii concursului „Bucovina prin ochii tinerilor”, dar și prin felicitarea Ambasadorilor Bucovinei care încă mai cred în comunitate, în tradiții și în frumusețile Bucovinei. Premiile s-au
Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, sub egida Facultăților de Economie din România a organizat în data de 24 noiembrie 2021, faza locală a Competiției de planuri de afaceri, din cadrul Olimpiadei
Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Reușită Universitară și Biblioteca USV, organizează în data de 25 noiembrie 2021, în cadrul Salonului de carte „Alma Mater Librorum”, Ziua Internațională a Profesorului de