Premieră pentru trei unități de învățământ din județul Suceava! Universitatea Ștefan cel Mare și Colegiile Petru Mușat Suceava și Nicu Gane Fălticeni au câștigat finanțări nerambursabile din fonduri europene, într-un program nou lansat de autorități, „Primul student din familie”, prin care
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava organizează concurs, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, pentru ocuparea unui post vacant de ofițer specialist la compartimentul Structura de securitate, funcție de execuție prevăzută cu studii superioare. perioada de înscriere Concursul se adresează absolvenților instituțiilor