Primul spectacol pus în scenă pe scena Teatrului „Matei Vișniec” Suceava se numește „curând aici va fi pustiu”. Fiind o producție a Teatrul Municipal, spectacolul va avea premiera va avea loc pe 31 ianuarie 2020, la
Cupa Dorna Medical la schi alpin&snowboard a dat startul înscrierilor Ai un ritm cardiac bun, care-ți permite să aluneci pe zăpadă ca vântul și ca gândul, iar pe schiuri sau placa de snowboard te simți viteaz(ă) și puternic(ă), încât să-ți lași
Cum poți profita de o vacanță în sezonul rece cu autorulota de la Go Camper? Sărbătorile de Iarnă au trecut, iar pentru majoritatea dintre noi acestea au fost marcate de tradițiile de Crăciun, de mesele festive în familie
Primarul Valentin Luță e un bucovinean tânăr, dar nu lipsit de experiența vieții! A muncit prin țări străine timp de ani buni! Iar acum, se străduie să aplice în comunitatea Horodnic de Sus lucrurile pozitive văzute afară! Are proiecte nenumărate
Locul în care educația superioară excelează. Locul în care studenții nu doar că învață, ci ajung să inoveze și să implementeze, să câștige și să persevereze. Un loc în care dezvoltarea este mai mult decât un obiectiv. Și desigur, un
Monica David, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor, contribuitor BucoWina Plus Să începem cu începutul! Acum că cele două săptămâni de vacanță din perioada sărbătorilor de iarnă s-au epuizat, iar rezoluțiile pentru 2020 își intră în drepturi, de ce să nu
Contribuitor Cerasela Ciobanu Nu știu dacă maturizarea, creșterea sau contactul cu alte grupuri sociale e de vină, însă un lucru e cert: anul 2019 a fost unul plin. A adus un val de noi tendințe, a venit cu noi forțe adolescentine,