fbpx

Primul podcast din regiunea Bucovinei, Între brand și comunitate revine și în 2022.

Anul acesta ne-am propus să îți aducem doar informații care să te ajute și care să contribuie la dezvoltarea ta, ori de câte ori este nevoie.
Prin urmare, te poți abona la canalul nostru de Youtube ca să afli primul care sunt specialiștii cu care stăm de vorbă. Ai link aici: Bucowina Plus

Anul 2022 a început tot sub semnul pandemiei, așa că partenerul nostru în sănătate, Dorna Medical, îți oferă sfaturi și idei despre cum poți preveni și trata diversele afecțiuni ca să poți avea grijă de sănătatea ta.

Alături de Loredana Viziteu se află doamna doctor Rodica Boca, manager Dorna Medical.

Dorna Medical s-a făcut cunoscută datorită serviciilor medicale unice și calitative pe care le oferă de 23 de ani în Nordul țării. În 2022, Dorna Medical înseamnă o echipă alcătuită din peste 400 de angajați permanenți și colaboratori care activează în policlinică, laboratoarele clinice și punctele de recoltare, precum și în centrele de Radiologie și Imagistică Medicală din 4 județe Suceava, Bistrita, Botoșani, Mureș și în curând Iași.

Podcastul Între brand și comunitate este un proiect realizat de Viziteu Loredana cu sprijinul echipei Bucowina Plus. Îl găsești pe site-ul www.bucowinaplus.ro și pe paginile noastre sociale.

🔹 Facebook: www.facebook.com/BucoWinaPlus

🔹 Instagram: www.instagram.com/bucowinaplus

Follow Loredana Viziteu:

🔹 Linkedin: Loredana Viziteu

🔹 Facebook: Loredana Viziteu

Postează un comentariu