fbpx

Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la programul național de finanțare „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități” în 5 noi orașe din țară, printre care și Suceava. Aflat la ediția a IV-a, programul național oferă finanțări nerambursabile în valoare totală de peste 1.225.000 lei și mentorarea celor mai bune soluții la provocări de mediu și educație.

La Suceava programul este coordonat prin Fundația Comunitară Iași, care va aloca 245.000 lei oferiți de către Lidl România, pentru granturi care pot fi obținute pe bază de concurs de proiecte.

Sunt eligibile pentru finanțare proiectele organizațiilor neguvernamentale, neafiliate politic, grupurilor de inițiativă (inclusiv grupuri de părinți, bibliotecari, muzeografi, grupuri de cetățeni, etc.) și instituțiilor de învățământ (grădinițe, școli, centre educaționale, etc.). Înscrierile au loc în perioada 20 iulie 2022 – 26 august 2022.

Toți cei interesați își pot înscrie ideile până pe 26 august 2022 prin completarea documentelor de aplicare disponbile pe pagina web a programului. Valoarea maximă care poate fi solicitată pentru un proiect este de 50.000 lei.

Ce își propune Fondul pentru un viitor mai bun în comunități

Direcțiile de intervenție ale programului la Suceava au fost stabilite participativ în urma dialogului cu administrația locală și societatea civilă în urma unui proces de consultare și cartare a nevoilor din comunitate. Pornind de la oportunitățile și provocările locale identificate în urma acestui proces, Fundația Comunitară Iași a stabilit să încurajeze prin acest fond dezvoltarea de proiecte în domeniile educație și mediu, care să îmbunătățească nivelul calității vieții locuitorilor, dar și creșterea capacității grupurilor de inițiativă din organizațiile și instituțiile școlare de a adresa mai bine nevoile comunității locale.

Prin acest program vor putea beneficia de finanțare și mentorare inițiative precum activarea unor spații comunitare incluzive și sigure de joacă și învățare, încurajarea menținerii unui stil de viață sănătos, dezvoltarea de programe educaționale inovative în domenii diverse, îmbunătățirea competențelor elevilor care asigură adaptabilitatea pe piața forței de muncă, încurajarea implicării civice și antreprenoriale în rândul tinerilor și alte idei care au capacitatea să dezvolte cele mai bune soluții pentru orașul Suceava.

În perioada 20 iulie 2022 – 26 august 2022, echipa Fundației Comunitare Iași va organiza sesiuni de incubare gratuite cu potențialii aplicanți. Incubatorul de proiecte este un mecanism de sprijin pentru organizațiile și grupurile de inițiativă de a-și dezvolta ideea într-un proiect fezabil, cu șanse de finanțare. Selecția finală a proiectelor câștigătoare va fi făcută prin jurizare de către un comitet de evaluare format din experți în domeniile Fondului, conectați la comunitatea suceveană și reprezentanți ai sectorului privat, precum și ai Fundației Comunitare Iași, pe baza criteriilor stabilite local și care pot fi consultate în Ghidul de finanțare. 

Detalii despre programul de finanțare din fiecare oraș și alte materiale necesare procesului de aplicare se pot accesa pe www.fondulpentruunviitormaibun.ro, pe site-ul Fundației Comunitare Iași și paginile de Facebook naționale și locale ale programului.

„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”

„Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”, o măsură prin care  Lidl România și Federația Fundațiile Comunitare din România își propun să sprijine acțiuni relevante, cu impact pe termen lung, este un răspuns la nevoile reale ale comunității din Suceava.  În primele 3 ediții programul desfășurat în alte 16 orașe din țară a finanțat 111 de inițiative locale cu o mobilizare impresionantă. Mii de acțiuni civice și ore de voluntariat, și zeci de mii de cetățeni impactați direct sau indirect, sunt doar câteva din rezultatele concrete ale edițiilor anterioare. Programul se desfăşoară în această ediţie în 5 comunităţi din ţară: Miercurea Ciuc, Râşnov, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timişoara.

„Știm din experiență cât de multe se pot face pentru a răspunde provocărilor locale, atunci când oportunitatea se întâlnește cu inițiativa comunității. «Fondul pentru un viitor mai bun în comunități» a redat spații publice comunității, a digitalizat școli și a încurajat inițiative verzi și sustenabile de protejare a mediului.

În primele trei ediții am activat transformări în 16 orașe din țară, consolidând zeci de ONG-uri locale și grupuri de inițiativă. Mergem mai departe, în 5 orașe noi, cu încredere în resursele comunității și în rețeaua națională a fundațiilor comunitare”, a declarat Ciprian-Mihai Păiuș, Director executiv – Federația Fundațiile Comunitare din România.

Fundația Comunitară Iaşi îşi propune să aducă împreună oamenii care mişcă lucrurile şi lucrurile care merită mişcate, spre beneficiul întregii comunităţi, pentru transformarea Iaşului într-un oraş în care să fim mândri că locuim. Scopul Fundaţiei Comunitare Iaşi este construirea într-o manieră durabilă a unui viitor mai bun al Iaşului şi întregii regiuni, prin încurajarea bucuriei actului de a dona.

Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, incluzive și durabile. Federația susține 18 fundații comunitare însumând peste 7000 de proiecte și 51 de milioane de lei în investiții comunitare. În prezent mai bine de 55% din populația României are acces la o fundație comunitară și rețeaua este în continuă creștere.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent aproximativ 11.900 de magazine și peste 200 de centre logistice și depozite în 31 de țări.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm.

În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

Contact manager local de comunicare:  

Ana-Maria Dăscălița

E-mail: anamaria.dascalita@fundatiacomunitaraiasi.ro

Postează un comentariu