fbpx

Cel mai important eveniment de profil al anului 2022 este Festivalul Național de Teatru care se va desfășura la București în perioada 5-13 noiembrie, la care Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava este selectat să participe cu două spectacole.

Festivalul Național de Teatru (FNT) este produs de Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România.

Festivalul Național de Teatru (FNT) este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Partener: Institutul Cultural Român.

Selecția FNT 2022 a presupus un proces foarte riguros, la standarde ridicate, iar faptul că Teatrul Municipal „Matei Vișniec” este selectat la FNT 2022 cu două spectacole demonstrează calitatea spectacolelor sucevene.

Care sunt cele două spectacole selectate să participe la Festivalul Național de Teatru, ediția 32

La secțiunea GRANIȚE FRAGILE – Teritorii hibride fragmentate, teatrul sucevean participă cu spectacolul MÜNCHAUSEN, de Alexa Băcanu, regia Ovidiu Caița, scenografia și grafică live Sebastian Rațiu, video design Mihai Nistor, sound design Nelu Zlei.

Spectacolul MÜNCHAUSEN este  programat la Sala Atelier a TNB, în  zilele de 9 și 10 noiembrie.

Biletele se pot achiziționa atât online (https://www.mystage.ro/spectacole/munchausen-3663), cât și de la casa de bilete centralizată a TNB (unde contravaloarea biletelor se va putea plăti doar numerar), după următorul program: luni: 10.00-16.00, marți-duminică: 10.00-19.00.

La secțiunea „ISTORII FLUIDE – Macro-istorii. Societăți fragmentate” echipa din Suceava participă cu ÎNTOARCEREA ACASĂ de Matei Vișniec, dramatizarea Ágnes Kali, regia  Botond Nagy, scenografia Andreea Săndulescu, muzica originală și sound design Claudiu Urse, light și video design Cristian Niculescu, coregrafia George Pop.

Spectacolul  ÎNTOARCEREA ACASĂ  este programat la Sala „Liviu Ciulei” a Teatrului Bulandra, în data de 11 noiembrie.

Biletele se pot achiziționa atât online (https://www.eventim.ro/…/intoarcerea…/event.html și https://www.blt.ro/intoarcerea-acasa-suceava.html), cât și de la casele de bilete ale teatrului: Sala „Liviu Ciulei” (Izvor) din Bld. Schitu Măgureanu, nr. 1 și Sala „Toma Caragiu” (Icoanei) din Str. Jean Louis Calderon 76A, deschise de luni până duminică, în intervalul orar 12.00-20.00.

De asemenea, publicul sucevean care nu poate ajunge la București este așteptat la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava la cele 2 reprezentații care se vor juca înainte de plecarea la FNT astfel:

-spectacolul „MÜNCHAUSEN ” este programat în data de 4 noiembrie, ora 19:00

-spectacolul „ÎNTOARCEREA ACASĂ” este programat în data de 6 noiembrie, ora 19:00

Pentru spectacolele jucate la sediul din Suceava, biletele se găsesc la casieria teatrului sau online, pe www.blt.ro.

Postează un comentariu