fbpx

BucowinaPlus continuă trecerea în revistă a manifestărilor dedicate Sărbătorilor Pascale, cu accent pe târgurile care (re)devin tradiționale și care renasc după perioada de pandemie. După prezentarea evenimentelor anunțate la Gura Humorului, Moldovița și Dorna Candrenilor, vă reținem atenția cu alte destinații interesante.

Târgul meșterilor populari din municipiul reședință, prilej de ateliere demonstrative

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, organizează în perioada 6 – 14 aprilie, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, Târgul de Paști, un târg de meșteri populari. Organizatorii anunță că evenimentul are ca scop promovarea şi valorificarea meşteşugului de încondeierea ouălor în Bucovina, precum și a altor meșteșuguri din zonă, dar și coordonarea şcolilor de încondeiere din judeţul Suceava.

Meșterii invitați vor expune și vor demonstra, în cadrul unor ateliere, arta încondierii ouălor și a celorlalte meșteșuguri, pe care aceștia le practică.

Festival inedit al produselor tradiționale de post la Adâncata

Pe 2 aprilie, locuitorii din Adâncata și oaspeții comunei vor avea prilejul să își bucure papilele gustative. Și asta deoarece la casa de prăznuire a bisericii de lemn Sf. Dumitru din localitate se va desfășura un apreciat festival al produselor tradiționale de post. Peste 30 de gospodine și maeștri bărbați în arta culinară vor prezenta tot felul de bucate, unele mai apetisante ca altele. Evident, toate “realizările” lor vor avea un punct comun: sunt de post, numai bune de consumat în această perioadă.

Dacă sunteți amatori de ciorbe de fasole sau de ciuperci, de iahnie, salate, zacuscă de vinete, sarmale cu bureți și orez, tocană de legume, plăcinte, pască și cozonaci, sunteți așteptați la Adâncata. Sigur nu veți regreta!

Programul “Paște în Bucovina”, suma evenimentelor mult așteptate de către localnici și turiști

Dar programul sărbătoresc de Paște nu poate fi complet fără detalierea tuturor manifestărilor care se desfășoară în această perioadă. Consiliul Județean Suceava se menține lider și în acest an, grație numeroaselor atracții reunite în de-acum celebrul program „Paște în Bucovina”. Festivaluri de muzică, concerte, târguri, expoziții, lansări de carte și “Drumul ouălor încondeiate” – toate contribuie la crearea unei atmosfere unice nu numai pentru localnici, ci și pentru turiștii care ne vor vizita.

Amănunte puteți afla la http://visitingbucovina.ro/cnipt-suceava/uploads/2019/04/program-paste-2023.pdf

Citește și despre alte manifestări legate de Sărbătorile Pascale în Bucovina.

Postează un comentariu