fbpx

Asociația Institutul Bucovina a lansat o nouă inițiativă numită ROUA Info Hub – Casa Mamelor Ucrainene, care a găzduit vernisajul primei expoziții realizate de artiști ucraineni refugiați la Suceava, în această nouă locație. Evenimentul a avut loc marți, 11 aprilie 2023, și a fost organizat cu sprijinul Anastasiei și Alionei Kabanova, mamă și fiică din Ucraina, care coordonează activitățile ROUA Info Hub.

Emoția și Culoarea Artistului Refugiat

Expoziția intitulată „Emoția și Culoarea Artistului Refugiat” prezintă 14 lucrări din colecția de picturi realizate de Annei Kapustina și lui Oleh Kapustin, doi pictori din orașul Bucea, regiunea Kiev, care au ajuns în țara noastră la începutul acestui an.

Prin intermediul Centrului de Urgențe Sociale Suceava, gestionat de Asociația Institutul Bucovina, Anna și Oleh au descoperit proiectele artistice implementate de către organizație și au răspuns afirmativ invitației de a fi gazdele unui vernisaj cu propriile picturi.Lucrările sunt o ilustrare a traumei copiilor în timpul războiului și a alinării găsite în brațele animalelor de companie. Fiecare lucrare pune accentul pe o culoare dominantă specifică și reprezintă o evadare din realitatea războiului, într-o lume în care predomină valențele pozitive și armonia între oameni și natură.

Cei prezenți la eveniment s-au bucurat de dulciuri pregătite de mamele ucrainene chiar în bucătăria nou amenajată în cadrul locației și au ales dintr-o varietate de decorațiuni de Paști, realizate de micuții ucraineni.

Expoziția curentă poate fi vizitată la ROUA Info Hub, din strada prof. Leca Morariu, numărul 2, Suceava, până la data de 28 aprilie 2023, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00 – 17:00, cu intrare liberă, excepție fiind perioada Sărbătorilor Pascale. 

despre Roua Info Hub

ROUA Info Hub, denumit și “Casa Mamelor Ucrainene”, este un centru de zi lansat de Asociația Institutul Bucovina, care împuternicește femeile refugiate din Ucraina pentru a organiza activități de sprijin de la egal la egal, coordonate de Anastasia și Aliona Kabanova. Locația găzduiește ateliere de lucru și întâlniri ale grupurilor-suport pentru mamele refugiate aflate în dificultate, facilitând schimbul de informații și bune practici, prin acces la oportunități de voluntariat și conectare la comunitate.

Pentru mai multe informații legate de expoziție, persoana de contact din partea Asociației Institutul Bucovina este președintele Petru-Vasile Gafiuc, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org. Informații suplimentare despre proiectele și acțiunile în desfășurare se regăsesc atât pe paginile de Facebook Organizația Institutul Bucovina și ROUA Info Hub, cât și pe website-ul www.bucovinainstitute.org.

Citește și: 

SUCEAVA – ORAȘ CETATE – Expoziție de artă fotografică a artistului Dimitrie Balint

Postează un comentariu