fbpx

De sute de ani, tradiția spune că, de Sf. Ilie, târgul Fălticenilor intră în sărbătoare. Vechiul iarmaroc organizat pe malurile Șomuzului și care atrăgea curioși din toată Moldova, ba chiar și mai de departe, s-a transformat, treptat, într-un eveniment cultural, sportiv și artistic așteptat cu nerăbdare de către localnici și privit cu interes de către turiști.

Recitaluri Proconsul, Antonia și Nicoleta Nucă

În acest an, Primăria Fălticeni a anunțat activități variate, pentru toate vârstele și gusturile, organizate în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, Clubul Copiilor, Protoieria locală, ACS Şomuz și ACS Nada Florilor.  În perioada 15-23 iulie, gazdele au pregătit un program amplu, din care nu vor lipsi întrecerile sportive, concertele de muzică populară și ușoară, activităţi culturale și religioase, parc de distracții.

Dar haideți să detaliem:

15 iulie

Ora 9 – Tenis de masă – Circuitul Amatur A+

Ora 9 – Tenis de câmp – Cupa municipiului Fălticeni

 

16 iulie

Ora 9 – Tenis de câmp – Meciul seniorilor

Ora 9 – Tenis de masă – Circuitul Amatur A+

 

17 iulie

Ora 16 – Tenis de câmp – Cupa Mămicilor

 

18 iulie  

Ora 16 – Tenis de câmp – Cupa Mămicilor

Orele 18 – 23 Recitaluri soliști de muzică populară din zona Fălticeni, concerte Diana Matei și Taraful Cleante, Petre Ștefan, Proconsul

 

19 iulie

Ora 17 – Premierea elevilor și profesorilor care au obținut premii la olimpiadele școlare și elevilor care au obținut medii peste 9 la evaluarea națională și bacalaureat.

Ora 18 – Procesiune religioasă pe străzile orașului

Orele 18 – 23 Recitaluri soliști de muzică pop și dance, formații și grupuri folclorice din Fălticeni, concerte Yanis Pavel și Antonia

 

20 iulie

Ora 8 – Slujba de Sf. Ilie

Ora 10 – Concurs interjudețean Șezătoarea Copiilor

Ora 16 – Nunta de Aur

Orele 18 – 23  Recitaluri soliști de muzică populară, concerte Maria Luiza Mih și Nicoleta Nucă

Ora 23 – Foc de artificii

 

22 iulie

Ora 11 – Fotbal old-boys

 

23 iulie

Ora 10 – Expoziție mașini de epocă

Cultura – cartea de vizită a Fălticeniului

Fălticeniul a parcurs 533 de ani de la prima atestare scrisă, atunci când vistiernicul Isac a cumpărat satul Fulticenii de pe Șomuz de la Neacșa, fiica lui Hanea, cu 200 de zloți țărănești. De atunci, așezarea scăldată de apele liniștite ale Șomuzului s-a extins și dezvoltat continuu, ajungând astăzi al doilea municipiu ca importanță din județul Suceava.

Fălticeni este unul dintre orașele importante ale României în ceea ce privește cultura și știința națională. Un mare număr de personalități – scriitori, oameni de știință și artiști – s-au format și au creat aici. Iată numai câteva exemple: Nicu Gane, Nicolae Beldiceanu, Vasile și Eugen Lovinescu, Nicolae Labiș, Dimitrie Leonida, Ion Dragoslav, Matei Millo, Jules Cazaban, Ion Irimescu, Aurel Băeșu, Marcel Porof, Petru Crăciun, Mihai Băcescu, Anton Holban, Grigore Vasiliu Birlic, Artur și Ștefan Gorovei, Teodor Stefanelli, Constantin Ciopraga, Grigore Ilisei,

Principalele obiective turistice ale orașului sunt Muzeul de Artă Ion Irimescu, Muzeul Apelor Mihai Băcescu, Galeria Oamenilor de Seamă, Casa Memorială Mihail Sadoveanu și baza de agrement Nada Florilor.

Postează un comentariu