Ce s-a mai întâmplat în Cornu Luncii? Numai lucruri bune!
Așa după cum BucowinaPlus a promis, revenim în comuna Cornu Luncii pentru a observa “la firul ierbii” ce schimbări edilitare au mai intervenit și cum s-a schimbat mediul rural. Și, indirect, pentru a arăta că proverbul “Omul sfințește locul” are aici o mare aplicabilitate. Concluziile vă vor aparține!
Școală gimnazială modernă în satul Băișești
Satul Băișești este beneficiarul unei moderne școli gimnaziale, cum cu siguranță nu există multe în marile orașe. Grație unui proiect cu finanțare europeană prin Programul Operațional Regional, cei peste 200 de școlari se bucură acum de condiții cu mult peste medie. Nu numai că edificul a fost refăcut în totalitate (ca un element inedit, are o vechime de 140 de ani), dar unitatea de învățământ a fost dotată cu mobilier și echipamente IT de ultimă generație.
Lucrările de creștere a eficienței energetice au depășit valoarea de 3 milioane de lei, fiind montate panouri fotovoltaice, pompe de căldură, recuperatoare de căldură şi alte tehnologii moderne. La acestea se adaugă, în clase, monitoare interactive de dimensiuni mari, care au stârnit până și interesul cadrelor didactice de la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava.
Dar investițiile în educație nu se opresc aici, primarul Gheorghe Fron precizând că, în perioada următoare, toate școlile din comună vor fi dotate cu mobilier și aparatură necesară unui proces de învățământ modern printr-un proiect PNRR.
Sistem de iluminat public cu telegestiune
Dacă până acum sistemul de iluminat public din comună mai avea neajunsuri, lucrurile se vor schimba cu siguranță. Și asta deoarece Primăria Cornu Luncii a atras două proiecte, în valoare totală de 2,5 milioane de lei, pentru modernizarea acestuia. Este vorba despre creșterea eficienței energetice a corpurilor de iluminat și de gestionarea inteligentă a energiei electrice, precum și de modernizarea sistemului de iluminat public prin creșterea eficienței energetice a infrastructurii.
Consecințele vizibile “cu ochiul liber” la finalul investițiilor vor fi atât scăderea facturilor la energie electrică, cât și o eficiență mult mai ridicată a iluminatului propriu-zis. ”Este un sistem de iluminat inteligent. După miezul nopții, când nu mai circulă nimeni, scade intensitatea luminoasă până la un anumit prag, de obicei la jumătate care este un prag de veghe. În momentul în care trece o mașină, primul senzor de a primul stâlp dă comanda la celelalte și se ridică intensitatea fluxului luminos și merge aproape funcție de viteza mașinii, pentru ca aceasta să aibă și ea lumina necesară pentru a rula. După ce a trecut mașina, sistemul revine la starea de veghe” a explicat Gheorghe Fron.
Gazul metan, o promisiune apropiată pentru locuitorii din Cornu Luncii
O altă schimbare recentă în viața comunității este și semnarea contractului pentru realizarea rețelei de gaze naturale. Comuna Cornu Luncii s-a “aliat” cu comuna vecină Rădășeni în cadrul unui proiect în valoare de 83 milioane de lei, fonduri atrase prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Deja primarii celor două localități au semnat contractul de execuție, în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. ”Momentul reprezintă încheierea cu succes a mai multor etape desfășurate în decurs cu trei ani. Aducțiunea de gaz metan a reprezentat o prioritate pentru cele două comune și aduce un plus de confort și civilizație locuitorilor” a spus Fron.
La modul concret, lucrările vor demara în primăvara 2024, simultan în ambele localități. Rețeaua de gaze naturale va însuma 110 kilometri, dintre care 61,6 kilometri în Cornu Luncii (pentru 1.970 de gospodării).
„Porți deschise către Prut” pe ruta Cornu Luncii - București
Încheiem succinta noastră trecere în revistă cu un proiect cultural și de suflet, în același timp. La sfârșitul lunii octombrie a avut loc cea de a treia întâlnire din cadrul proiectului transfrontalier „Porți deschise către Prut”, derulat în baza unui parteneriat încheiat între Liceul Teoretic Caragiale din Orhei- Republica Moldova, Școala Gimnazială Alexandru Ciucurencu și Liceul Teoretic Grigore Moisil, ambele din Tulcea, Școala Gimnazială Constantin Blanaru și Școala Gimnazială Băișești din Cornu Luncii.
Activitățile de culturalizare s-au desfășurat la București, sub deviza ”Uniți sub tricolor: Basarabia, Bucovina, Dobrogea”, într-o atmosferă dominată de entuziasm, trăire și simțire românească. Programul a cuprins vizite la Palatul Parlamentului, Muzeul Național de Istorie al României, Muzeul Național al Satului, Teatrul Elisabeta și Universitatea Politehnică București. Proiectul își propune realizarea unei comuniuni din punct de vedere educativ, cultural, artistic și spiritual, în vedera îmbunătățirii demersului didactic și cunoaștarea valorilor educaționale, culturale și spirituale din spațiul românesc.
Așa cum am scris la început, concluziile vă aparțin!
Citește și:
CORNU LUNCII – PRIMII PAȘI SPRE DEZIDERATUL DE POL DE ATRACȚIE TURISTICĂ