Muzeul Național al Bucovinei intră cu dreptul în 2024!
Obiectivele administrate de Muzeul Național al Bucovinei s-au pregătit așa cum se cuvine pentru finalul de an 2023 și intrarea cu bine în 2024. Exemplificăm prin seria manifestărilor programate la cumpăna dintre ani.
”Noaptea cea mai lungă” – să nu uităm eroii Revoluției din 1989
Devenită deja tradiţională în agenda evenimentelor culturale pe care Muzeul Național al Bucovinei le organizează, în ”Noaptea cea mai lungă” – sărbătorirea solstiţiului de iarnă, în data de 22 decembrie publicul este așteptat, la evenimentele dedicate acestui moment.
Din program: ora 17,25 – Lumină pentru libertate – moment dedicat eroilor Revoluției române din 1989 (aprinderea lumânărilor din Piața Drapelului), respectiv ora 18,00 – concert de colinde susținut de corul de copii “Ram de salcie” al parohiei din Salcea, coordonat de prezbitera Oana Carmen Budeanu (la Muzeul de Istorie).
Tot pe 22 decembrie, vizitarea Muzeului de Istorie Suceava va fi gratuită între orele 18,00-24,00.
Program de vizitare special în zilele de sărbătoare
O mare parte dintre obiectivele muzeale administrate de Muzeul Național al Bucovinei sunt deschise pentru vizitare, cu program special, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cetatea de Scaun a Sucevei este deschisă pentru vizitare, cu excepția zilelor de luni 25 decembrie 2023 și 1 ianuarie 2024, între orele 10,00-17,00, cu ultima intrare la ora 16,00. Muzeul Satului Bucovinean, Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii vor putea fi vizitate după următorul orar: pe 24 decembrie 2023 între orele 9,00–12,00, pe 25 decembrie 2023 închis, pe 26 decembrie 2023 între orele 9,00–14,00, pe 31 decembrie 2023 între orele 9,00–12,00, pe 1 ianuarie 2024 închis și pe 2 ianuarie 2024 între orele 9,00–14,00.
În orice caz, vizitarea acestor obiective în perioada sărbătorilor de iarnă rămâne o alternativă interesantă și educativă de petrecere a timpului liber.