fbpx

În perioada 30 iunie – 25 iulie 2025, Suceava va deveni din nou un spațiu al francofoniei vii și creative, odată cu organizarea celei de-a șasea ediții a Școlii de vară francofone, proiect dedicat copiilor cu vârste între 7 și 13 ani. Activitățile sunt organizate de Alianța Franceză din Suceava, în colaborare cu Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și Agenția Universitară a Francofoniei.

Sub titlul „Découvrir le français dès le plus jeune âge” – Să descoperim limba franceză de la o vârstă fragedă, proiectul propune o abordare educativă centrată pe joacă, exprimare artistică și comunicare liberă în limba franceză. Copiii vor participa la două serii de activități, în funcție de perioada aleasă: prima între 30 iunie – 11 iulie, iar a doua între 14 – 25 iulie. Programul se desfășoară zilnic, de la 8:30 la 14:00.

Limba franceză, artă, sport și o emisiune de webradio în programul zilnic

Școala de vară pune accent pe dezvoltarea abilităților de conversație în limba franceză, prin ateliere interactive susținute de profesori români cu experiență, dar și prin activități variate care stimulează creativitatea și încrederea: pictură, dans, muzică, înot, matematică distractivă, bricolaj, prim ajutor, benzi desenate și multe altele.

Noutatea acestei ediții este atelierul de radio, susținut în a doua serie de invitați din Franța – reprezentanții asociației „Partons à la campagne”. Timp de o săptămână, Fayçal Abderrezek, Clément Brahy, Baptiste Pigeot și Benjamin Boucher îi vor învăța pe copiii mai mari cum să creeze o emisiune de webradio în limba franceză și îi vor introduce în universul scrierii radiofonice.

Locații și parteneri implicați

Atelierele vor avea loc în două locații: la Școala Gimnazială Nr. 1 și la sediul Alianței Franceze din Suceava, de pe Strada Ștefan cel Mare nr. 50. Proiectul beneficiază de sprijinul unor parteneri locali și naționali, printre care: Școala Gimnazială Nr. 1, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”, Asociația Română a Profesorilor de Limba Franceză – filiala Suceava, Logischool, Bucovina Dance Studio, Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane și Asociația Județeană „Sportul pentru toți”.

Activitățile vor fi susținute și de o stagiară francofonă FLE și de o echipă de voluntari entuziaști, care vor contribui la atmosfera prietenoasă și stimulativă a atelierelor.

Părinții care doresc să își înscrie copiii sunt încurajați să o facă până cel târziu pe 20 iunie. Înscrierile se pot face telefonic, la numărul 0737 784 074 (între orele 13:30 – 18:30), sau prin e-mail, la adresa: aliantafrancezasv@gmail.com.

Postează un comentariu