Săptămâna Inovării la USV: educație, cercetare și sustenabilitate
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava deschide porțile unui eveniment de amploare dedicat inovației și sustenabilității – Săptămâna Inovării (Innovation Week), organizată în perioada 20 – 24 octombrie 2025, în cadrul Proiectului CLIMATE ENGINE. Timp de cinci zile, campusul universitar devine un spațiu de întâlnire pentru specialiști, cadre universitare și studenți, care vor explora împreună soluții inovatoare pentru provocările climatice și digitale ale prezentului.
De la educație la acțiune: formarea competențelor pentru viitor
Evenimentul este conceput ca o platformă de învățare și dialog interdisciplinar, unde se vor aborda teme actuale privind impactul inovației asupra mediului, economiei și educației.
Agenda include sesiuni interactive, prezentări, webinarii și ateliere aplicate, fiecare zi având o tematică distinctă:
Ziua 1 (20 octombrie): Deschiderea oficială a Săptămânii Inovării; prezentarea Proiectului CLIMATE ENGINE; sesiunea „Sustenabilitatea în afaceri – provocări, inovații și oportunități”.
Ziua 2 (21 octombrie): Prelegeri și discuții privind Business Intelligence, atragerea finanțărilor pentru inițiative antreprenoriale și managementul proiectelor în era digitală.
Ziua 3 (22 octombrie): Webinarul „Meet Mentors Accelerator de Start-up 5.0” și dezbateri despre ecosisteme inovative, decizii strategice și dinamica piețelor.
Ziua 4 (23 octombrie): Activități axate pe managementul financiar, planificarea participativă și resursele umane – elemente cheie pentru sustenabilitatea organizațională.
Ziua 5 (24 octombrie): Festivalul de Știință Studențească Bucovinean, prezentări finale și închiderea oficială a Săptămânii Internaționale a Inovațiilor, urmată de premierea participanților.
Inițiativa face parte din Proiectul CLIMATE ENGINE, coordonat de USV în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, și este finanțată de EIT HEI Initiative – Innovation Capacity Building for Higher Education, cu sprijinul Climate-KIC.
Mai multe detalii despre programul complet al evenimentului pot fi consultate aici.