REFLECTARE ASUPRA TRECUTULUI, PREZENTULUI ȘI VIITORULUI CLIMATIC LA CONFERINȚA INTERNAȚIONALĂ “ATMOSFERA ȘI HIDROSFERA” DE LA VATRA DORNEI
Toamna este un anotimp al reflectării asupra trecutului, prezentului și viitorului. Pentru noi, climatologii geografi, toamna este despre Conferința Internațională „Atmosfera și Hidrosfera” (ediția a VII-a; 1 – 4 octombrie 2026), organizată de către Departamentul de Geografie al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cadrul acestei conferințe, dar și a lucrărilor workshop-ului „Metode, date și tehnici utilizate în cercetarea geografică și de mediu actuală” (ediția a III-a; 29 septembrie – 1 octombrie 2026), care a precedat-o, au fost dezbătute o paletă vastă a problemelor legate de schimbările și tendințele celor două geosfere. Ne-am bucurat de o prezență numeroasă a cercetătorilor din cele mai importante centre universitare din România, dar și de numeroase prezențe internaționale:
Universitatea București, Universitatea Al. I Cuza din Iași, Universitatea Oradea, Universitatea Babeș – Bolyai Cluj Napoca, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava și Republica Moldova. Organizatorii evenimentului au fost Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava care a avut ca parteneri Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă‟ din Chișinău, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea din Oradea și Institutul de Ecologie și Geografie – USM din Republica Moldova.
Comitetul de organizare a fost condus de către dr. Dumitru Mihăilă, de la Departamentul de Geografie, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și a avut în componență distinși membri ai comunității academice: dr. Lucian Sfîcă, Universitatea Al. I Cuza din Iași, dr. Anatolie Puțuntică, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă‟ din Chișinău, dr. Petru Bacal, Institutul de Ecologie și Geografie al Republicii Moldova.
Între direcțiile de cercetare abordate în cadrul conferinței amintim: mediu atmosferic / acvatic și schimbarea climatică, reziliența și adaptarea la schimbările climatice, schimbările climatice și consecințele lor, climatologia și hidrologia aplicată în diferite domenii, riscurile climatice și hidrologice, monitorizarea / protecția atmosferică, utilizarea GIS și a teledetecției în cercetarea atmosferică și hidrologică, studiile topoclimatice (microclimatice) și de hidrologie urbană, exploatarea economică a resurselor atmosferice și hidrosferice, biometeorologie / bioclimatologie / climatologie / balneologie / turism balneoclimatic / turism de sănătate economie / kineziologie și turism de sănătate, locul climatologiei și hidrologiei în predarea și cercetarea universitară.
Câteva dintre lucrările prezentate la conferință au fost: Impactul insulei de căldură urbană asupra consumului de energie rezidențială în contextul schimbărilor climatice în Regiunea de Dezvoltare de Nord-Est – România (Sfîcă Lucian, Ichim Pavel, Amihăesei Vlad, Hrițac Robert – Universitatea Al. I. Cuza Iași, Dumitru Mihăilă, Petruț-Ionel Bistricean – Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Configurarea spațială a Sistemului Național de Monitoring Integrat al Mediului în Republica Moldova (Grigoraș Mihail – director AMMM, Melnicenco Ecaterina – Instituția „Autoritatea de Meteorologie și Monitorizare a Mediului” Chișinău, Rep. Moldova), Evaluarea cartografică a infrastructurii și resurselor care susțin turismul balneoclimatic (Bistricean Petru-Ionel, Mihăilă Dumitru – Centrul de Cercetare în Geografie Aplicată-GeA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Evaluarea Vulnerabilității Infrastructurii Rutiere la Caniculă. Studiu de caz: Sectorul R1 din Municipiul Strășeni, Republica Moldova (Puțuntică Anatolie, Mamot Vitalie, Sochircă Elena, Suvac Silvia – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă‟ din Chișinău), Circulația aerului și potențialul factorilor circulatori de a genera pericole meteorologice și climatice în Regiunea NE – România (Mihalache Andrei, Mihăilă Dumitru, Bistricean Petru-Ionel, Scripcă Simona-Petronela – Centrul de Cercetare în Geografie Aplicată-GeA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), O reconstrucție documentară de trei secole a variabilității climatice, a extremelor și a impacturilor societale în Principatul Transilvaniei (Caciora Tudor, Gaceu Ovidiu, Baias Ștefan – Universitatea Oradea), Concentrarea radonului în spații interioare și exterioare. Analiza cauzală a regimului și distribuției pentru Zona Metropolitană Suceava – România (Nistor Alina, Mihăilă Dumitru, Bistricean Petru-Ionel, Nistor Bogdan, Horodnic Vasilică-Dănut, Mihalache Andrei, Boiciuc Carmen, Silișteanu Sânziana-Călina – Centrul de Cercetare în Geografie Aplicată-GeA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava), Variabilitatea ionizării aerului în zonele de coastă și munte. Studii de caz din România (Ciuciu Adrian-Călin – Universitatea Oradea), Caracteristici topoclimatice locale asociate lacului de acumulare Stânca–Costești (Adam Ciprian-Ionuț, Mihăilă Dumitru, Bistricean Petru-Ionel – Centrul de Cercetare în Geografie Aplicată-GeA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) și altele.
Schimbările climatice în România se manifestă prin mutații profunde în regimul termic și de precipitații, generând fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente și severe. Datele monitorizate arată că episoadele de caniculă intensă și valurile de căldură prelungite tind să devină o normalitate, afectând în mod deosebit regiunile din sudul și sud-estul țării. Această creștere a temperaturilor accelerează procesele de aridizare și secetă pedologică extremă, cu un impact direct asupra producției agricole naționale. În paralel, dinamica atmosferică alimentată de încălzirea globală cauzează instabilități severe, alternând brusc perioadele de secetă cu precipitații torențiale ce provoacă inundații rapide. Dincolo de presiunea exercitată asupra economiei și a managementului resurselor de apă, aceste transformări generează un stres termic accentuat asupra organismului uman, ridicând serioase provocări pentru sistemul de sănătate publică din România.
Între temele prezentate în plenul sau pe parcursul conferinței detaliem câteva.
O cercetare bazată pe monitorizarea continuă a temperaturii aerului și umidității relative prin intermediul unei rețele de peste 30 de puncte de măsurare, înființată în vara anului 2022 în orașele Iași, Bacău, Botoșani și Suceava. Datele observaționale obținute au fost utilizate pentru a evalua necesarul de energie optim pentru menținerea confortului termic interior, folosind indicatorii „grade-zile de încălzire” (HDD) și „grade-zile de răcire” (CDD). Pe baza acestei evaluări, studiul permite prognozarea cererii viitoare de energie pentru încălzirea și răcirea locuințelor în contextul diferitelor scenarii de schimbări climatice, oferind totodată o metodă riguroasă de cuantificare a impactului suplimentar pe care fenomenul de insulă de căldură urbană îl are asupra consumului energetic rezidențial (colectiv de la Universitatea Al. I. Cuza Iași și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).
Evaluarea impactului și a constrângerilor bioclimatice asupra organismului uman are o importanță fundamentală, manifestată atât pe plan teoretic, cât și practic. În acest sens, analiza evoluției și distribuției parametrilor atmosferici în raport cu pragurile bioclimatice reprezintă un domeniu prioritar în cadrul cercetării climatoterapeutice din România. O astfel de abordare științifică oferă date esențiale pentru fundamentarea unor strategii de adaptare și tratament, având o relevanță deosebită atât pentru îmbunătățirea calității vieții populației locale, cât și pentru dezvoltarea și optimizarea ofertei destinate fluxurilor de turiști străini (colectiv de la Universitatea Ștefan cel Mare” Suceava).
Un studiu privind reconstrucție integrată a variabilității climatice, a fenomenelor meteorologice extreme și a impactului acestora asupra societății din Principatul Transilvaniei pe parcursul secolelor al XVI-lea, al XVII-lea și al XVIII-lea. Manifestările climatice extreme — care au inclus secete prelungite, ierni severe, precipitații excesive, inundații, valuri de căldură și furtuni violente — au perturbat în mod repetat agricultura, disponibilitatea alimentelor, activitățile economice și sănătatea publică. Apariția acestor fenomene a fost frecvent asociată cu recolte slabe, penurii alimentare, perioade de foamete, invazii de dăunători și epidemii devastatoare, ilustrând astfel relația complexă și profundă dintre stresul climatic și vulnerabilitatea societății din epocă. Prin oferirea unei perspective pe termen lung asupra interacțiunilor dintre climă și comunitățile umane în Transilvania, lucrarea aduce o contribuție esențială la înțelegerea variabilității climatice regionale și a mecanismelor de răspuns societal la presiunile de mediu din timpulb „Micii Epoci Glaciare” (colectiv de la Universitatea din Oradea).
Analiza concentrațiilor de radon din cadrul Sistemului de Monitorizare a Mediului (SMA) relevă un nivel de siguranță ridicat pentru sănătatea populației, majoritatea punctelor de monitorizare înregistrând valori care se încadrează în limitele legal admise de 300 Bq/m³. În ceea ce privește dinamica orară, s-a observat o variație clară a nivelurilor de radon pe parcursul unei zile: valorile minime au fost documentate în timpul amiezii, perioadă asociată cu intensificarea activităților umane și cu ventilația naturală frecventă a încăperilor. În contrapondere, valorile maxime au fost specifice intervalelor nocturne și orelor dimineții devreme, moment în care reducerea sau încetarea completă a activităților populației și lipsa aerisirii au favorizat acumularea progresivă a gazului în spațiile interioare (colectiv de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava).
Mulțumiri factorilor de decizie din Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava pentru susținerea financiară și logistică a conferinței (doamnei Ordonator de Credite Prof. univ. dr. Gabriela Prelipcean, doamnei Director CSUD, Prof. univ. dr. Laura Bouriaud), doamnei Conf. univ. dr. Alexandra Barbăneagră, Rector al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă‟ din Chișinău, partenerilor de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Universitatea din Oradea și Institutul de Ecologie și Geografie al Republicii Moldova, sponsorilor S.C. Egger SA și Aqua Carpatica cât și partenerilor media (Radio As, Monitorul de Suceava, Crai Nou, Bukovina Plus). Mulțumim de asemenea gazdelor noastre de la Centrul de Pregătire și Formare Continuă al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava din Vatra Dornei, care au găzduit timp de cinci zile cele două evenimente. Mai multe informații despre cele două evenimente puteți găsi accesând: https://fig.usv.ro/conferinta-stiintifica-internationala-atmosfera-si-hidrosfera-2026/ și https://fig.usv.ro/cercetarea-geografica-si-de-mediu-actuala/.