fbpx

Ești pasionat de limba franceză, artă și poezie? Avem vești bune de la Alianța Franceză din Suceava. Organizatorii proiectului Les  après-midi francophones te invită la un recital inedit susținut de Jocelyne Renou.

Francofilii și francofonii suceveni au oportunitatea de a participa la aceste manifestări culturale dedicate comunității. Scopul întâlnirii este acela de a încuraja publicului sucevean la activități francofone prezentate de elevii, studenții și profesorii francofoni din județul Suceava.

Invitata săptămânii este Jocelyne Renou, președinta asociației ECCLATS

Activitățile derulate în cadrul proiectului „Les  après-midi francophones” la Alianța Franceză din Suceava continuă cu întâlnirea  Le Printemps de Poètes/Primăvara Poeților. Aceasta se va desfășura online și va avea loc pe 23 februarie, ora 18.00. Invitata acestei săptămâni este Jocelyne Renou, Președinta Asociației franceze Echanges culturels de Création Littéraire, Artistique, Technique et Scientifique/Schimburi Culturale de Creație Literară, Artistică, Tehnică și Științifică (ECCLATS), o asociație care organizează diverse activități culturale – conferințe, expoziții, seri de lectură, concerte, etc.

O manifestare destinată celebrării artei poetice Primăvara Poeților a fost inițiată de fostul ministru francez al culturii, Jack Lang, în anul 1999. Evenimentul se desfășoară în luna martie. De la începutul anului 2001, fiecare ediție are o temă specială, în jurul căreia gravitează creațiile poetice propuse de participanți. Speranța, Râsul, Copilăria, Ardoarea, Frumusețea, Curajul, Dorința au fost doar câteva din subiectele propuse în edițiile precedente.

Creat de Ministerul Culturii și organizat de Centrul Național pentru Poezie, evenimentul propune anual mai mult de 15000 de activități (concursuri de creație poetică, recitaluri de poezie, întâlniri cu autori contemporani, etc.) în Franța și Quebec, dar și în cele 65 de țări participante la proiect. În 2016, manifestarea a primit premiul Goncourt pentru poezie.

recital inedit la Alianța Franceză din Suceava

Jocelyne Renou, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică și a Școlii Internaționale de Teatru Jacques Lecoq, participă la acest eveniment de mai bine de 15 ani, în ultimii 7 în calitate de organizator și reprezentant al Asociației ECCLATS. Pentru anul 2022, Primăvara Poeților propune ca temă Efemerul, adică celebrarea și imortalizarea acelor clipe trecătoare care marchează viața și sufletul omului pentru eternitate. În concordanță cu tematica acestei ediții, invitata franceză a pregătit, într-un recital inedit, o selecție de poeme scrise de autori consacrați (Louis Aragon, Raymond Queneau, Robert Desnos, Paul Eluard, Léopold Sédan Senghor, etc.) prin care se dorește (re)descoperirea frumuseții poeziei francofone și a creației poetice în general.

Linkul de participare la această întâlnire online va fi disponibil pe adresa de facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151, dar și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro. Activitățile se adresează tuturor categoriilor de public și sunt gratuite.

Alianța Franceză din Suceava

Alianța Franceză din Suceava este un nou centru de învățare a limbii franceze în regiunea Bucovinei. Asociație de drept local, aprobată de Fundația Alianțelor Franceze din Paris, Alianța Franceză din Suceava este o asociație creată în urma activităților desfășurate timp de 9 ani (2012-2021) în cadrul Biroului francez din Suceava. Alianța Franceză din Suceava are o echipă de 8 profesori recunoscuți pentru profesionalismul lor, precum și pentru rezultatele deosebite în predarea/ învățarea limbii franceze.

Alianța Franceză din Suceava este un nou centru de examen acreditat în România pentru examenele de franceză DELF /DALF. Certificatele de examen DELF/ DALF vă pot permite să fiți scutiți de examenul de limbă străină pentru bacalaureatul românesc.

Ne vedem la ora 18.00 la recital? 

Postează un comentariu