Regele Charles al III-lea, un prieten al României
Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a reginei consoarte Camilla a stârnit emoții în întreaga lume. În faţa unei adunări de aproximativ 2.000 de lideri și demnitari mondiali şi a unei audienţe de milioane de telespectatori, arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, a aşezat coroana Sfântului Edward, veche de 360 de ani, pe capul lui Charles, aşezat pe un tron din secolul al XIV-lea, în Westminster Abbey.
Vizite repetate în mediul rural, în special în Transilvania
În vârstă de 74 de ani, regele Charles al III-lea a manifestat un deosebit interes pentru România şi, în special, pentru Transilvania. El ne-a vizitat frecvent ţara, implicându-se în păstrarea patrimoniului cultural românesc, achiziţionând şi restaurând mai multe case vechi din mediul rural, salvându-le, astfel, de la distrugere. În prezent, deţine mai multe proprietăţi în ţara noastră.
În 2015 a fost lansată Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă ce sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România. Fundaţia face parte din The Prince’s Charities Group şi are sediul în satul Viscri, din judeţul Braşov, localitate aflată în patrimoniul UNESCO. Preşedinţia României i-a conferit, în 2017, Ordinul Naţional „Steaua României” în Grad de Mare Cruce, în semn de „preţuire pentru activitatea în România şi pentru promovarea imaginii acesteia în lume”.
În 2006, prinţul Charles a decis să cumpere şi să renoveze o gospodărie săsească din Viscri, iar 3 ani mai târziu, a inaugurat la Saschiz, în judeţul Mureş, un centru de procesare a legumelor şi fructelor, realizat de fundaţia Adept, specializată în conservarea biodiversităţii şi în dezvoltarea comunitară în Transilvania.
În 2011, prinţul de Wales s-a aflat într-o vizită privată, în timpul căreia a văzut o fabrică de prelucrare a laptelui din comuna mureşeană Saschiz, s-a întâlnit la reşedinţa sa din Valea Zălanului cu mai mulţi primari şi oficiali din conducerea judeţului Covasna, a vizitat satul Delniţa din judeţul Harghita, iar în 2012 a fost oaspetele localităților Apold, Daia şi Saschiz. Un an mai târziu, prinţul Charles a efectuat o altă vizită, neoficială, mergând la Micloşoara, în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele contelui Kalnoky Tibor, a vizitat satul Archita din comuna Vânători, judeţul Mureş, şi a mai achiziţionat o casă în localitatea covăsneană Valea Zălanului.
În 2015, el a ajuns din noi în Valea Zălanului, întâlnindu-se cu contele şi contesa Kalnoky, care deţin mai multe proprietăţi la Valea Crişului şi Micloşoara, după care a jurizat un concurs de cosit. Prinţul Charles a lansat tot atunci Fundaţia Prinţul de Wales România, o organizaţie caritabilă cu scop educativ ce urmăreşte să sprijine păstrarea patrimoniului şi dezvoltarea durabilă în România (a doua fundaţie patronată de prinţul Charles în România, după Fundaţia „Mihai Eminescu Trust”, deschisă cu 15 ani în urmă tot la Viscri).
În 2016, a inaugurat Centrul de pregătire meşteşugărească „The Prince of Wales’s Training Centre”, cu ocazia primei aniversări a Fundaţiei Prinţul de Wales România, după care a vizitat Cheile Vârghişului. Atunci a detaliat motivele pentru care îi place să revină în România: „Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România? Răspunsul e foarte simplu: voi, prietenii mei români, patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie – identitatea voastră şi întregul vostru potenţial”.
În 2017, prinţul Charles s-a întâlnit în satul Viscri, la sediul fundaţiei sale, cu mai mulţi fermieri şi experţi în mediul forestier, după care a vizitat trei biserici medievale din judeţul Braşov – Drăuşeni, Homorod şi Mercheasa și Muzeul etnografic în aer liber de la Cernat.
Într-un film de promovare a turismului prezentat în 2020 la Valea Zălanului, prinţul Charles spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani şi că a descoperit o ţară „uimitoare”, menţionând că ţara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el „se simte acasă”. Alteţa Sa i-a îndemnat pe români să-şi descopere ţara şi să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradiţiile şi cultura lor, să îşi petreacă vacanţele în România şi să descopere „bogăţiile de necrezut” ale acesteia.
“România, acest colţ deosebit al Europei”
În filmul respectiv, realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, prinţul Charles vorbește despre România mai frumos decât mulți români.
„România este o ţară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare şi mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele şi mănăstirile Bucovinei, Moldovei şi Maramureşului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecţiile nepreţuite din muzeele Bucureştiului sau frumuseţea sălbatică a defileului Porţile de Fier, castelele, munţii şi satele săseşti ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului şi Crişanei. Moştenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortăreţele dacilor şi cetăţile greceşti Histria şi Argamun. O atât de bogată diversitate naturală şi culturală reunite sub acelaşi drapel e remarcabilă şi e una dintre caracteristicile care fac din România acest colţ deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeaşi măsură este hotărârea poporului român de a-şi conserva şi păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meşteşugurile şi tradiţiile şi de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construieşte un viitor mai senin” este părerea acestui veritabil prieten al poporului român.
Abonează-te la newsletterul Bucowina Plus ca să afli informații valoroase din comunitate.