Prezentare Ordinul Cadoului Fermecat 2023
Ordinul Cadoului Fermecat (OCF) este un proiect al Organizației Naționale Cercetașii României, proiect care s-a născut în anul 2015 din nevoia noastră, a cercetașilor, de a ne implica în viața comunității locale și de a contribui la bucuria celor care se pregătesc de Sărbătorile de Iarnă.
An de an, Centrul Local “Ținutul Fagilor” Suceava desfășoară această campanie de strângere de fonduri, cu scopul de a folosi donațiile în scopuri caritabile, dar și de a oferi educație nonformală de calitate celor aproximativ 100 de cercetași suceveni. În ultimii ani, banii adunați pe durata OCF-ului au fost folosiţi atât cu scopul de a aduce speranța în sufletele oamenilor aflați în situații dificile și de a da o mână de ajutor la nevoie, cât și cu scopul de a oferi copiilor o experiență cercetășească de neuitat, prin achiziționarea de material necesare în activități și pentru finanțarea proiectelor cercetaşeşti locale. Anul acesta, ne dorim ca experiența acumulată pe parcursul anilor să îşi facă simțită prezența mai mult ca niciodată, printr-o activitate de strângere de fonduri specific Sărbătorilor de Iarnă.
cercetașii, pregătiți de împachetat cadouri
Înarmați cu hârtie de împachetat, panglici colorate, multă voie bună și creativitate pentru a împacheta toate cadourile de la Moș Crăciun, cercetașii, de la mic la mare, își unesc forțele pentru a aduce spiritul de sărbătoare în inimile sucevenilor. După spusele lui Baden Powell: Cercetaşul este util şi îşi ajută semenii în orice situaţie, este un prieten pentru toţi şi frate cu toţi cercetaşii.
Ne dorim ca prin această activitate să amplificăm spiritual Crăciunului și să creăm o lume mai bună pentru comunitatea noastră. Pe lângă ajutorul și susținerea financiară a mișcării cercetășești, Ordinului Cadoului Fermecat are o puternică latură educațională, deoarece tinerilor le sunt antrenate creativitatea, abilitățile de comunicare, de lucru în echipă și cele organizatorice.
Vă invităm să Creăm o lume mai bună împreună! Noi suntem GATA ORICÂND!
Susținerea financiară o puteți completa redirecționând 20% din impozit, o facilitate fiscală, care permite persoanelor juridice să susțină o cauză care se identifică cu valorile și cultura organizației, prin redirecționarea unui procent din impozitul pe venit (trimestrial) sau profit (anual).
Activitatea va începe pe 16 decembrie 2023 și va lua sfârșit pe 24 decembrie 2023 (9 zile), la IULIUS MALL SUCEAVA iar programul se va desfășura, în 2 centre comerciale, între orele 15:00-21:00 în timpul săptămânii și între orele 11:00-21:00 in weekenduri. Cu siguranță nu avem cum să nu-i zărim în ambele centre comerciale din Suceava unde vor fi inclusiv in data de 24 decembrie, când programul se va desfășura între orele 11:00-15:00, în ambele locații, transmite Rusu Bogdan-Dumitru, explorator Centrul Local “ȚinutulFagilor” Suceava.