Antreprenoriatul sucevean a fost reprezentat în cadrul celei de-a a IX-a Convenții Naționale a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii ROMÂNIA de către o delegație a Patronatelor IMM Suceava. Evenimentul s-a desfășurat pe data de 10 decembrie 2024, la Sinaia și a
Alegerile parlamentare din data de 1 decembrie au adus o nouă echipă de senatori și deputați suceveni. Marele câștigător al acestor alegeri este AUR, iar principala surpriză – SOS România. Dar cine sunt parlamentarii suceveni din mandatul 2024-2028? Patru senatori- doi
O instituție culturală suceveană readuce în atenție cititul, chiar dacă în terminologie britanică! Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava invită copiii cu vârste între 4-10 ani să participe la atelierele de storytelling, ce se desfășoară până pe 20 decembrie, între orele 16.00-17.00,
Joi, 21 noiembrie, Alianţa Franceză din Suceava a organizat Ziua Internaţională a Profesorilor de Limba Franceză, desfăşurată în acest an sub genericul „Toutes championnes, tous champions, Porteurs de la flamme francophone”. revista "rythmes, coleurs et paroles francophones" aflată la a 8-a
Aproximativ 19 milioane de cetăţeni români cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică- 24 noiembrie la urne pentru a-şi alege preşedintele, în cele 18.968 secţii organizate în ţară. 561 dintre aceste secții vor funcționa în județul Suceava. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că
Sărbătoarea Hramului Bisericii „Sfânta Ecaterina” din satul Sf. Ilie, Șcheia, le oferă credincioșilor posibilitatea de a se închina la Moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu. Sfintele moaște vor fi aduse de la București și vor sta în biserică în perioada
Vineri, 15 noiembrie 2024, ora 12.00, Alianța Franceză din Suceava, în parteneriat cu Asociația Seniorilor Bucovineni, a organizat o nouă întâlnire în cadrul proiectului "Itinéraires francophones", proiect destinat cunoaşterii şi promovării patrimoniului cultural francez şi francofon.Vineri, 15 noiembrie 2024, ora
Evenimentul va avea loc în 26.10.2024 și vor participa experți în educație, lideri din domeniul învățământului, cadre universitare, reprezentanți ai instituțiilor educaționale alternative și profesori care promovează inovarea în cadrul procesului educativ.Publicația media www.bucowinaplus.ro și Asociația Capital Civic, care susțin
Pe 4 octombrie a avut loc la Salon Balada din Suceava, Gala Oamenilor de Afaceri, sub egida aniversării a 30 de ani de la înființarea primei organizații patronale IMM a județului Suceava. Cu o tradiție în mediul antreprenorial sucevean, cea
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava organizează, pe 11 octombrie, Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți, în parteneriat cu Universitatea Ștefan cel Mare, prin Unitatea de Analiză și Gestiune Previzională la Solicitarea Pieței Muncii. În municipiul Suceava bursa va începe