fbpx

Peste 50 de evenimente vor fi organizate în destinația de ecoturism Țara Dornelor. Menite să pună în lumină tradițiile și obiceiurile multiculturale ale comunităților din Țara Dornelor, evenimentele te vor ajuta să regăsești gustul copilăriei în farfurie, frumusețea meșteșugului, a

Noul episod al podcastului Între brand și comunitate aduce în atenția ta un tânăr antreprenor care este motorul brandului Ursachi.Ioan Ursachi a decis să construiască la noi în țară un brand românesc de haine premium, recunoscut și la nivel internațional,

Guvernul a adoptat recent hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități ca stațiuni turistice de interes local. Pe lista celor 35 de noi stațiuni turistice se numără și comunele sucevene Ciocănești, Coșna și Mănăstirea Humorului, precum și zonele turistice Fălticeni

Atunci când zicem energie regenerabilă, spunem triumf al dezvoltării omenirii. Folosirea ei contribuie la crearea aerului pe care îl respirăm prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seară, fiind și mai ieftină. Energia regenerabilă este derivată din surse care