Radu Constantin Pricope are 39 de ani și s-a născut în Suceava. Copilăria, adolescența și începutul tinereții le-a petrecut în cartierul Burdujeni. De aici nu a plecat decât în urmă cu 11 ani, cu ocazia schimbării statutului civil.A rămas însă
Vasiliu Cătălin Ioan este cunoscut și iubit ca și antrenor de hochei pe gheață în Suceava. Cu toate acestea, iubește sportul în general, schiază, joacă fotbal, îi plac drumețiile și consideră că poate insufla tinerei generații o dezvoltare armonioasă prin
Om de afaceri performant și politician pragmatic – așa l-am putea caracteriza pe deputatul PNL rădăuțean Dumitru Mihalescul. Militând pentru „un mediu de afaceri prietenos” actualul mandat este primul de când a intrat în politică, dar prezența lui în Parlament
Orele până ne vom prezenta la urne sunt numărate. Alegerile locale din Suceava, în acest an, au fost un adevărat maraton. Mulți candidați, multe mesaje, multe abordări. Statistic, lupta adevărată se va da între candidații care și-au făcut vocea auzită, au în
Florin Sinescu, fost prefect, candidează la postul de primar al municipiului Suceava. Angajamentul său pentru suceveni este să contribuie la un oraș în care să-ți facă plăcere să studiezi, să muncești și să trăiești. Nu atât experiența de prefect îl
Președintele PMP Suceava și candidatul acestui partid pentru funcția de primar al municipiului Suceava, Marian Andronache, are o viziune modernă în legătură cu dezvoltarea urbei, viziune împărtășită nu numai pe rețelele de socializare, ci și prin întâlnirile și discuțiile cu
Bucowina Plus și-a propus să contribuie și la conturarea portretelor de candidat în perioada premergatoare alegerilor locale, pentru că toți suntem comunitatea. Candidații sunt bineveniți, indiferent de culoarea politică, să se facă cunoscuți, pentru ca să facem alegerea corectă. De data
Nicu Olar este un tânar care nu doar că prin experiența și comportamentul lui promite mult, dar este și un tânăr care vrea și poate schimba fața comunei Mușenița. Sprijinit de tinerii locului, Nicu Olar candidează pentru funcția de primar
Prezentarea, chiar și succintă, a principalilor candidați la Primăria Suceava evident că nu ar avea nicio relevanță fără primarul în exercițiu din ultimele patru mandate - Ion Lungu (PNL), de numele căruia se leagă investițiile derulate în ultimii 16 ani. În
Și-a dorit dintotdeauna să fie un antreprenor de succes, iar firma de termopane Tim Group pe care a pornit-o de la zero ne arată că visele devin realitate. Cristian Timoficiuc spunea, în 2018, că prin perseverență și implicare se poate. Și