Sub egida Zilei Culturii Naționale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), prin Biblioteca Universității, în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava, Asociația Bibliotecarilor din România (ABR), Filiala Suceava, și Eco
Și în acest an, USV organizează tradiționala manifestare ,,Zilele Eminescu la USV”. Sub semnul Zilei Culturii Naționale, Biblioteca Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava a încheiat parteneriate cu Casa de Cultură a Studenților Suceava, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Suceava, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava,
Începutul anului, luna ianuarie, îl amintește pe Mihai Eminescu, o personalitate incontestabilă a spațiului românesc. Ne-am întâlnit cu versurile sale pline de visuri și armonii peste tot: la școală, în biblioteca de acasă, pe clădirile instituțiilor sau chiar în mediul