Sfârșitul lunii iunie-începutul lunii iulie aduce noi manifestări culturale în localitățile județului Suceava. BucowinaPlus prezintă succint trei dintre acestea: Zilele municipiului Rădăuți și ale comunelor Putna și Cornu Luncii. Festivalul Arcanul – atracția Rădăuțiului Zilele Rădăuțiului, programate în perioada 29 iunie-2 iulie, vor însemna
Autoritățile județene și locale sucevene, în colaborare cu instituții culturale și asociații ale producătorilor, pregătesc cu mare atenție manifestările de Paște. BucowinaPlus va prezenta în următoarea perioadă astfel de inițiative care au rolul de a păstra tradițiile, dar și de a impulsiona
La final de săptămână, în cadrul manifestării „La Rentrée francophone à Suceava” vor avea loc mai multe evenimente culturale. Astfel, se pregătește pentru publicul sucevean un concert al grupului Sophie de Quay și un spectacol de marionete, ambele desfășurându-se în
Restricțiile impuse de pandemie nu permit desfășurarea evenimentelor publice decât cu restricții legale. La fel se întâmplă și în municipiul Suceava, acolo unde Festivalul Internațional al Obiceiurilor de Iarnă va fi organizat în condiții speciale. Vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă