Luni, 17 aprilie 2023, ora 21.00, a avut loc lansarea videoclipului „Suceava, Suceava”, care însoţeşte cântecul cu acelaşi nume creat de artiştii elveţieni Sophie Loretan şi Simon Jaccard pentru Alianţa Franceză din Suceava. Sophie Loretan și Simon Jaccard promovează constant Suceava și
Pe 30 septembrie, între orele 11:00-18:00 are loc, la Muzeul Satului Bucovinean evenimentul „Întoarcerea la Origini”, organizat de JCI Suceava. Atelierul este unul interactiv și care propune mai multe activități pe parcursul întregii zile. Ai ocazia să afli și să te
La fel ca în fiecare an, Muzeul Satului Bucovinean din Suceava își deschide larg porțile pentru vizitatori în cadrul manifestării “Lume, lume…hai la târg!” În această vară, evenimentul este programat în perioada 29 – 31 iulie. Peste 120 de meșteri populari
LUME, LUME… HAI LA TÂRG! Acesta este îndemnul comunității din cadrul Muzeul Satului Bucovinean. În acest weekend, te așteptăm în Bucovina să descoperi farmecul acestor meleaguri. Muzeul îți dezvăluie cele mai în detaliu amănunte despre viața simplului țăran din Bucovina.
Muzeul Satului Bucovinean te invită să îți lași copilul pe mâna meșterilor. Anii copilăriei sunt cei mai frumoși ani din viață. Cum veșnicia s-a născut la sat, lasă-l pe cel mic să se bucure de binecuvântarea de acolo.În cadrul întâlnirilor