Cătălin Nechifor-candidat pentru camera deputaților, Parlamentul României din partea Pro România SuceavaDoctorand (2013 - prezent) în cadrul Academiei de Studii Economice - Dezvoltare regionalăDeputat (2016 - prezent), membru al Parlamentului României, Membru al Parlamentului European (2007-2008)Președintele Consiliului Județean Suceava (2012

Mirela Adomnicăi, candidatul PSD Suceava la Camera Deputaților este încrezătoare că va câștiga un nou mandat de parlamentar, după cel din legislatura 2004-2008. Fostul prefect al județului și director al unor instituții descentralizate consideră că, în actualul context economic și

Parlamentul României este organul reprezentativ suprem și unica autoritate legiuitoare a României. Parlamentul este bicameral, fiind alcătuit din Senat și Camera Deputaților. Membrii Camerei Deputaților și ai Senatului sunt aleși prin vot universal în cele 42 de circumscripții electorale, corespunzătoare celor

Știi acele momente din ultimele zile dinainte de Crăciun când cauți în disperare un cadou pentru un prieten, însă nu găsești nimic potrivit? Ce-ar fi ca în acest an să întâmpini astfel de situații și să te pregătești din timp,