Tur virtual prin Cetăţile Suceava şi Soroca – Dincolo și dincoace de Prut
Un tur virtual prin Cetăţile Suceava şi Soroca va aduce în atenția iubitorilor de istorie o parte din trecut. Poate te întrebi cât de importantă este istoria unui popor? Noi credem că stă la temelia noastră de a fi și de a gândi. Odată ce îți cunoști trecutul, te poți identifica cu el și poți învăța din greșelile înaintașilor.
Cunoașterea istoriei colectivității din care faci parte te ajută să evoluezi. E ca atunci când îți cunoști familia. Evoluția omenirii își are rădăcinile chiar de aici, de la analizarea relației dintre trecut și prezent. Pentru că din istorie poți învăța despre sacrificiu, dragoste, familie, umanitate și multe altele. Istoria își are locul ei, și nu credem că va putea fi vreodată înlocuită.
Cunoașterea și respectarea trecutului istoric
Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Bucovinei şi Consiliul Raional Soroca, implementează proiectul „Tur virtual prin Cetăţile Suceava şi Soroca – medievale, moderne şi contemporane”, finanţat în cadrul Programului „Cultură”, derulat de Secretariatul General al Guvernului, prin Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova.
Obiectivul general al proiectului „Tur virtual prin Cetatea Sucevei şi Cetatea Soroca – medievale, moderne şi contemporane” constă în păstrarea, dezvoltarea şi afirmarea identităţii culturale româneşti în rândul populaţiei din Republica Moldova şi din România, prin realizarea unor tururi virtuale de vizitare a două simboluri culturale: Cetatea de Scaun a Sucevei şi Cetatea Soroca.
Proiectul răspunde nevoilor identificate în cadrul cooperării cu partenerii din Republica Moldova, urmărind educarea tinerei generaţii în spiritul cunoaşterii şi respectării trecutului istoric, precum şi transferul între generaţii a valorilor de ordin cultural şi istoric.
Despre identitatea culturală românească
Activitatea principală a proiectului constă în realizarea unui spectaculos tur virtual, prin intermediul căruia vor putea fi vizitate cele mai importante elemente din Cetatea Sucevei şi din Cetatea Soroca. Filmul va prezenta istoria celor două cetăţi şi cele mai importante evenimente istorice care au legătură cu acestea.
Valoarea finanţării nerambursabile este în sumă de 48.420,00 !ei.
„Acest proiect reprezintă o ocazie deosebită pentru cetăţenii moldoveni de a cunoaşte îndeaproape vechea capitală a Principatului Moldovei în diferite epoci istorice, putându-se familiariza cu o parte a trecutului istoric comun al celor două comunităţi româneşti de dincolo şi dincoace de Prut. De asemenea, acest tur virtual se constituie ca un instrument valoros pentru elevi, putând fi utilizat în aprofundarea cunoştinţelor de istorie naţională” menționează Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava
Județul Suceava și Soroca au derulat în ultimii ani mai multe proiecte culturale și de schimb de experiență. Numai proiecte îndreptate spre comunitate vedem în frumoasa noastră Bucovină. Sperăm să ne întâlnim cu cât mai multe de acest gen.