Delicatese Larisa, locație nouă în Suceava
Cine poate spune NU unui desert dulce? Mai ales dacă îți aduce aminte de aromele copilăriei, te lași pradă desertului. Acum 20 de ani, Delicatese Larisa sau „Pâine la Larisa” a început să reînvie gustul copilăriei prin preparate clasice, făcute din ingrediente naturale și proaspete.
De la pâine, la colaci, torturi, rulouri sau plăcinte, fiecare produs de la Larisa îți aduce aminte de momentele în care erai mic copil și abia așteptai să mănânci ceva bunuț de la mama sau bunica. Astfel de preparate le poți găsi acum în cele 18 locații din Fălticeni și Suceava.
Ce înseamnă delicatese larisa
Delicatese Larisa înseamnă:
- produse proaspete şi bune care, prin îmbinarea tradiţiei cu cele mai noi tendinţe, reusesc să mulţumească toate gusturile.
- o gamă variată de specialităţi: torturi şi prăjituri, pâine, colaci, cornuri, cozonaci, rulouri sau plăcinte.
- o echipă motivată formată din peste 80 de angajați, care creează și livrează zilnic produse pentru mii de consumatori din județul Suceava.
Am participat la deschiderea noii locații de la Suceava, situată lângă Prefectura Suceava. Am găsit o locație modernă, unde pe lângă mirosul îmbietor al produselor de patiserie, panificație și cofetărie, poți petrece timp frumos alături de cei dragi, la un ceai sau un pahar de prosseco.
Vinovate de această nouă locație sunt cele 2 fete alte doamnei Daniela Filoteanu, managerul afacerii Delicatese Larisa, Roxana de 34 de ani și Larisa de 28 de ani. Tinerețea și entuziasmul lor se regăsește în noua locație care ne amintește de braseriile din Franța.
„Este cel mai complex proiect al nostru. Ne-am dorit să fim și mai aproape de clienții noștri, așa că am amenajat în centrul Sucevei o locație unde poți petrece timp frumos și în acelasi timp să te bucuri de aroma și prospețimea produselor noastre. Pe lângă prăjituri, torturi, avem și specialități din pâine, de patiserie, un cuptor special pentru plăcinte și pizza. Așteptăm să fie vreme frumoasă afară și suntem convinși că vom bucura familiile cu copii care vor petrece timp liber pe esplanada de la Casa de Cultură, din centrul Sucevei.Colaborăm cu producători locali pentru materia primă a produselor noastre pentru a păstra aroma delicateselor noastre, dar avem și noutăți pentru că ne place să fim în trand și să acoperim o diversitate de gusturi. Vă așteptăm cu drag, iar dacă nu sunteți în zonă avem și magazin online sau puteți trece la oricare din magazinle noastre din Suceava și Fălticeni.”