Dorna Medical, apreciată constant pentru profesionalism și implicare
Dorna Medical are o activitate medicală complexă, profesionistă și modernă în toate cele șase județe în care activează.
Punând la dispoziție servicii complete, oferite de unii dintre cei mai buni medici din țară, Dorna Medical are o echipă care face eforturi constante pentru a avea grijă de sănătatea pacienților.
Pe platforma bucowinaplus.ro găsești informații despre premiile primite de Dorna Medical, dovezi ale activității demne de apreciat și susținut.
Recent, domnul Roman Boca, manager Dorna Medical, a fost desemnat „Cetățean de Onoare al localității Poiana Stampei” din județul Suceava.
Gestul a fost făcut în semn de recunoaștere pentru implicarea deosebită în comunitatea din Bazinul Dornelor în general și pentru comună, în special, precum și din respect și apreciere pentru activitatea Dorna Medical din cele șase județe!
Evenimentul a avut loc de Ziua Comunei Poiana Stampei și Festivalul Național „FLORI DE PE DORNA”, ediția 2022.
Managerul Dorna Medical își exprimă aleasă prețuire și recunoștință pentru titlul primit, care vine totodată și cu o mare responsabilitate față de locuitorii acestei frumoase localități din Bucovina.
														De 24 de ani, Dorna Medical are grijă de sănătatea ta
Dacă vrei să ai grijă de sănătatea ta în cel mai bun mod posibil, Dorna Medical este răspunsul. Vei aprecia standardele înalte de calitate și sistemele informatice ultraperformante care asigură acuratețea rezultatele.
Dorna Medical are sedii în Suceava, Vatra Dornei, Bistrița, Câmpulung Moldovenesc, Botoșani, Maramureș, Mureș, Rădăuți, Fălticeni.
Echipa folosește cele mai inovative și sigure metode din domeniul medical, oferind pacienților cea mai bună cale spre vindecare. Aici ești primit cu aceeași grijă ca în familie, însă de o echipă profesionistă și care îți oferă soluții unice și rezolvări sigure. Apelează cu încredere de fiecare dată când ai o problemă medicală sau ai nevoie de sfatul unui specialist.
Pentru detalii îi poți contacta:
LABORATOARE DORNA MEDICAL SUCEAVA: Str. Universității, nr. 19 A, 0230/ 524 322
VATRA DORNEI: Str. Mihai Eminescu, nr. 28-30, 0230/ 372 746
Puncte de recoltare în județul Suceava:
POLICLINICA INDUSTRIALA SUCEAVA: Str. Calea Unirii nr. 24. Telefon: 0728/987 441
POLICLINICA CFR SUCEAVA: Str. N. Iorga nr. 9. Telefon: 0728/987 442
GURA HUMORULUI: Str. B-dul Bucovina, nr. 37, sc. B, ap. 3. Telefon: 0230 233 145
CAMPULUNG MOLDOVENESC: Strada Dimitrie Cantemir, nr. 2 (în incinta Policlinicii Municipale din Câmpulung Moldovenesc, etaj 1, cam. 13). Telefon: 0752/ 220 763
CAMPULUNG MOLDOVENESC: Str. Transilvaniei nr. 44 (Microclinica Dr. Piticar). Telefon: 0728/ 956 920
RĂDĂUȚI: Str. Grănicerului, nr. 12. Telefon: 0230/ 561 555
RĂDĂUȚI: Str. Calea Bucovinei nr. 2C (în incinta Microclinicii Dr. Luchian). Telefon: 0752/220 427
FĂLTICENI: Str. Sucevei, bl. II5, Bloc Turn. Telefon: 0230/ 541 222
FĂLTICENI: Str. Mihai Eminescu, nr. 7 (în incinta Centrului de Imagistică Medicală – RMN). Telefon: 0752/ 220 413
CAJVANA: 0744/521 931
LABORATOR DORNA MEDICAL BISTRIȚA: Strada Gheorghe Șincai (fosta Poștă), nr. 28.Telefon: 0263/ 210 647; 0726/ 370 338
PUNCTE DE RECOLTARE DORNA MEDICAL BISTRITA
BISTRITA: Str. Petre Ispirescu nr. 15 B. Telefon: 0263/235 806, 0725/926 581
BECLEAN: Str. Grigore Silasi, nr. A 40, Sc. I, Ap. 11. Telefon: 0263/ 340 299
NĂSĂUD: Str. Grănicerilor, nr. 10. Telefon: 0263/ 361 473
Citește și: https://bucowinaplus.ro/2022/05/24/dorna-medical-a-fost-premiata-pentru-management-si-dezvoltare-medicala/