fbpx

În perioada 25 aprilie – 2 mai, se va organiza în municipiul Suceava, Târgul de Paști – Târg de meșteri populari, în Piața 22 Decembrie –  esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina și Primăria municipiului Suceava.

Evenimentul se adresează tuturor meşteşterilor populari care respectă tehnica, motivistica şi cromatica ouălor pascale închistrite tradiţional, dar și altor meșteri populari, specializați în alte meșteșuguri populare: industrie casnică textilă, prelucrarea lemnului, olăritul, împletituri tradiționale, prelucrarea pieilor etc.  Scopul acestui târg este acela de a stimula creatorii populari autentici, să promoveze valorile culturale durabile din spaţiul bucovinean şi în egală măsură, să promoveze și în spaţiul internațional, această frumosă regiune turistică din România.

Târgul din municipiul reședință este doar o parte din variatul proiect “Paștele în Bucovina”, care se derulează în întreg județul pe parcursul a două săptămâni, începând cu Duminica Floriilor, continuând cu Săptămâna Patimilor şi Învierea Mântuitorului şi se încheie cu Săptămâna Luminată, timp în care se pot descoperi frumuseţile locului, tradiţiile şi obiceiurile legate de Sărbătorile Pascale şi se poate participa la o serie de activităţi, spectacole, concerte, festivaluri, demonstraţii de ouă încondeiate, târguri, expoziţii şi concursuri cu tematică pascală.

Manifestări variate în întreg județul Suceava

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a sintetizat programul principalelor evenimente care vor fi organizate anul acesta în cadrul manifestărilor ”Paștele în Bucovina”, un proiect al CJ Suceava care a debutat în 2009.

”Acest proiect a făcut ca Bucovina să fie mai cunoscută, în special în zona turismului religios. În 2009 reușeam, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, să aducem la Suceava Sfânta Lumină de la Ierusalim. De atunci am organizat evenimente frumoase, nu numai de Paști, am organizat ”Crăciun în Bucovina”, ”Pelerin în Bucovina” și alte sărbători au fost așa cum se cuvine pregătite, omagiate, sărbătorite de noi” a spus președintele CJ Suceava. Despre ”Paștele în Bucovina” în acest an,  Gheorghe Flutur a anunțat că vor avea loc mai multe evenimente, printre acestea fiind cel de pe 21 aprilie, când Primăria Ciocănești va organiza tradiționalul ”Festival al ouălor încondeiate”. Apoi, de Florii va avea loc un festival al ouălor încondeiate și la Moldovița.

”Vom avea evenimente în Săptămâna Mare în mai multe localități. În centrul Sucevei vom organiza evenimente specifice de Florii, un concert de pricesne și cântece religioase. De asemenea, Târgul de Paști va fi organizat împreună cu Primăria Suceava pe platoul Casei de Cultură. Vom avea o scenă, un clopot, ecrane și în ziua de Paști, la ora 13:00, va fi evenimentul tradițional, Clopotele Bucovinei și Festivalul cântecelor de toacă. Va fi și un concurs de ciocnit ouă și vizionarea pe ecrane a unor imagini legate de clopotele Bucovinei de la 15 mănăstiri” a declarat Gheorghe Flutur.

Citește și: DE PAȘTI, NU UITĂM SĂ MULȚUMIM

Postează un comentariu