fbpx

Uniunea Europeană promovează valori ce ţin de recunoaşterea identităţii şi a diversităţii culturale a Statelor membre, în directă concordanţă cu promovarea valorilor europene comune  adoptate şi acceptate de cetăţenii europeni.

Cu alte cuvinte, paradigma ,,unităţii în diversitate” este încurajată în UE deoarece presupune o abordare în cadrul căreia niciun conţinut unic nu se poate impune ca hegemonic. În interiorul acestei diversităţi, identităţile se estompează tot mai mult şi un sentiment de apartenenţă la o cetăţenie multiplă se conturează, dând naştere, în paralel, cetăţeniei europene. Europenii împărtăşesc, în această cheie de comunicare, idei, norme şi valori care, împreună, alimentează o cultură în interiorul căreia ei se identifică, considerându-se parteneri complementari.

Sanda-Maria Ardeleanu este lingvist, profesor universitar Doctor Honoris Causa la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Departamentul de Limbi şi Literaturi străine, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării.

Încă din 2008, dumneaei este profesor conducător de doctorat, domeniul Filologie-Lingvistică, iar din 2005 este director al Centrului de Cercetare Analiza Discursului, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava. Mai mult, tot din 2005 este redactor șef al revistei Anadiss, o publicație bianuală care apare la Editura Universității din Suceava.

Din 2014, doamna Sanda-Maria Ardeleanu a fost (Co)Coordonator al Masteratului internaţional francofon cu diplomă dublă “Teoria şi Practica Traducerii”, USV – USM (Republica Moldova), iar din 2016, (co)responsabil al Centrului de Reuşită Universitară.

Nu în ultimul rând, doamna Ardeleanu este coordonator-director al Bibliotecii universitare, din 2017  . președinta de onoare a Alianței Franceze de la Suceava și fost deputat în Parlamentul României în perioada 2008-2016.

„Nu m-am gândit niciodată să fac politică. Nu a fost un scop. Activitățile mele de susținere a evenimentelor universitare s-au intersectat cu mediul administrativ. Am pornit împreună cu oamenii din jurul meu de la seri de poezie și muzică și am ajuns la festivaluri consacrate.”

Doamna Ardeleanu este cunoscută pentru dragostea de frumos, pentru ambiție și pentru perseverență. O prezență care te inspiră, pentru că doamnei Ardeleanu i-a plăcut să instituționalizeze activitățile și să scoată ce e mai bun din oameni.

„În anul 2007 m-am implicat în organizarea festivalui de canto de la Suceava și am solicitat o audiență la domnul Gheorghe Flutur pentru susținerea festivalului.  Așa a venit propunerea din partea PDL Suceava pentru candidatura mea de deputat. Așa am intrat în politică. Opt ani de zile am fost deputat de Suceava pentru două mandate.

Recunosc că a trebuit să mă formez de la teoriticiană a discursului, din analist al discursului în producător de discurs. Mi-a plăcut să lucrez cu oamenii. Ideile lor mă inspiră. Stau mărturie zecile de teme de doctorat. Din discuțiile cu studenții a reieșit tema lucrărilor de doctorat. M-am investit întotdeauna într-o idee. Nu am fost o răsfățată a mediului politic. Mi-am dorit să fac politică pentru că poți face lucruri pentru oameni.”

Am stat de vorbă la o cafea cu doamna profesor universitar doctor Sanda Maria Ardeleanu ca să înțelegem mai bine de ce a luat decizia unei noi implicări politice.

„Înainte de 1990 vechea securitate invita absolvenții cu cele mai mari medii de la toate facultățile să intre în acea instituție.  Am cunoscut această experiență în mod direct și pentru că eram într-o perioadă sumbră datorată morții tatălui meu, am refuzat.Tatăl meu nu a fost implicat în nici o mișcare politică. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea îndrăgitului doctor Pavel C. Alexandru, medic primar și doctor în științe medicale. Vom publica o carte despre el împreună cu editura Fundația Culturală Memoria. Mi-am amintit de propunerea securității pentru mine de atunci. Astăzi , ca o întoarcere a istoriei, politicul invită intelectualii de marcă ai țării, tineri și mai puțini tineri, să împrospăteze clasa politică. Intelectualitatea este văzută cu un potențial aport de schimbare a societății românești.

Peste ani, mi-am adus aminte și am înțeles în timp că implicarea intelectualilor în politică poate fi de bun augur pentru tineri în mod special. Am susținut ideea depolitizării învățământului și a sănătății, dar perioada în care ne aflăm, de crize internaționale cum a fost pandemia sau războiul de la granița Bucovinei, cere ca ideile politice să fie susținute de oameni cu experiență și care au rezultate în domeniile unde își desfășoară activitatea.

Acum cred că diversitatea clasei politice este cuvântul de ordine care poate aduce schimbarea. S-a dovedit că tematica diversității este importantă pentru noi în Bucovina și pentru a diminua decalajul dintre generații, culturi și alte diversități economice sau sociale, trebuie să ne implicăm la vârf ,chiar dacă se face cu sacrificii. Nu este o revoluție, este o schimbare a ceea ce s-a făcut, atât la nivel micro, cât și la nivel macro.

O schimbare profundă pe care unii politicieni au înțeles-o, alții vor fi nevoiți să o înțeleagă. Până la urmă generațiile se vor armoniza. Dacă mi-aș face o analiză recitind textele de acum 17 ani când am intrat în politică, diferențele vor fi, acestea vin din schimbarea atât în politică, cât și în nevoile de a ne adapta ca societate la digitalizare, economii emergente și colaborare cu Uniunea Europeană din care România face parte.

Totuși, ce a rămas constant este spiritul de implicare în ceea ce se întâmplă în jurul meu. Lucrând la universitate în rândul tinerilor mi-am dat seama că pot contribui în paralel la dezvoltarea acestora și din poziția de politician. Mi-am dat seama de beneficiile stabilității în viață și le-am aplicat în profesie, în partidul din care fac parte și în viața personală. Așa mi-am construit mai multe familii în jurul meu.

Atunci când am trecut prin boala Covid mi-am dat seama cel mai mult cât e de greu să faci față singur la greutățile vieții. Avem nevoie de empatie, avem nevoie unii de alții. Avem nevoie de familie, avem nevoie de prieteni, avem nevoie de o comunitate unită.”

În acest an electoral face parte din echipa Lucian Harșovschi , dar din același partid liberal pe care l-a susținut de la început

Având deja 8000 de semnături de susținere din partea sucevenilor, Lucian Harșovschi este oficial primul candidat de primar al Sucevei, iar colegii săi de pe lista PNL pentru alegerile locale, primii candidați pentru cele 23 de posturi de consilieri locali.

Echipa lui Lucian Harșovschi pentru Consiliul Local Suceava este:

  • Lucian Harșovschi – inginer – 42 de ani
  • Sanda-Maria Ardeleanu – profesor universitar – 69 de ani
  • Ciprian Anton – profesor – 44 de ani
  • Daniel Ungurian – jurist – 44 de ani
  • Florin Boghean – profesor universitar – 48 de ani
  • Mugurel Corlățan – economist – 44 de ani
  • Alexandra Harja-Samsonescu – economist – 34 de ani
  • Mihai Flutur – inginer – 53 de ani
  • Bogdan Păstrav – inginer economist – 43 de ani
  • Victorina Dima – medic – 45 de ani
  • Alexandru Focșăneanu – antreprenor – 30 de ani
  • Mihaela-Raluca Tuchlei – economist – 37 de ani
  • Diana Pîțu – economist – 36 de ani
  • Silvia-Corina Nuțu – profesor – 53 de ani
  • Sorin Mihalescul – sportiv – 43 de ani
  • Manuela Coșovanu – designer – 39 de ani
  • Marian Zăhărescu – inginer – 31 de ani
  • Valerică Gherasim – profesor – 60 de ani
  • Irina Mocrei-Rebrean – filolog, 38 de ani
  • Dănuț Matei – inginer – 56 de ani
  • Raluca Giosan – avocat – 34 de ani
  • Alexandra Șulea – asistent medical – 32 de ani
  • Narcisa-Amedeia Vițega – inginer – 55 de ani
  • Diana Ștefan – fiziokinetoterapeut – 28 de ani
  • Mihaela Iremciuc – economist – 27 de ani
  • Adina Vrabie – traducător – 36 de ani
  • Lăcrămioara Tofan – economist – 39 de ani
  • Bianca Gheorghe – specialist comunicare – 33 de ani
  • Alexandru Havriliuc – sportiv – 28 de ani

Mă bazez pe tinerii din municipiul Suceava, precum și pe oamenii care vor un oraș mai bun pentru copiii și nepoții lor.

„Suceava întinerește, dragi suceveni, și nu vorbim despre vârstă, ci despre atitudine! Cu Dumnezeu înainte și alături de suceveni, pe drumul cel bun!”, a declarat Lucian Harșovschi, candidatul PNL pentru funcția de primar al Sucevei, pentru care componența viitorului Consiliu Local este foarte importantă pentru inițierea și implementarea proiectelor.

Postează un comentariu