USV și Colegiile Petru Mușat și Nicu Gane incluse în programul „Primul student din familie”
Premieră pentru trei unități de învățământ din județul Suceava! Universitatea Ștefan cel Mare și Colegiile Petru Mușat Suceava și Nicu Gane Fălticeni au câștigat finanțări nerambursabile din fonduri europene, într-un program nou lansat de autorități, „Primul student din familie”, prin care tinerii din medii defavorizate vor fi sprijiniți să termine o facultate.
Subvenții lunare pentru continuarea studiilor
Fondurile europene vor fi alocate ca subvenții pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a, la valoarea de 300 de lei pe lună, pentru o perioadă între 12-21 de luni. Pentru studenți vor fi oferite subvenții lunare de 330 de lei, între 1-2 ani.
Universitatea Ştefan cel Mare Suceava deține la finanțare proiectele „Educație, Suport, Transformare și Implicare prin studii Universitare pentru Succes în Viața profesională” și „Primul student în familia USV 4.0”, valoarea însumată fiind de 14,6 milioane de lei. Colegiul Tehnic Petru Mușat Suceava este beneficiar al proiectului “Parteneriat pentru Acces la Cariera Ta de Succes”, de 8 milioane de lei, aceeași valoare fiind alocată Colegiului Nicu Gane Fălticeni pentru proiectul „Acces, Persistență și Incluziune în Învățământul Superior”.
Ministerul Educației a anunțat că ”Primul student din familie” are ca scop sprijinirea tinerilor din medii defavorizate să acceseze educația superioară, contribuind la reducerea decalajelor socio-economice dintre zonele urbane și cele rurale. Astfel, cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate.
Citește mai multe subiecte din categoria Educație pe site-ul Bucowina Plus