Produse tradiționale sucevene la expoziția ”Săptămâna verde” de la Berlin
La expoziția internațională ”Săptămâna verde” din Berlin – acolo au ajuns la vânzare, din 17 ianuarie, produse alimentare tradiționale sucevene. Și asta datorită participării Direcției Agricole Suceava, prin Ministerul Agriculturii, la acest eveniment de marcă. Participarea are drept scop promovarea produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
Mâncare ecologică, după rețete străvechi
Direcția Agricolă a detaliat bunătățile bucovine ce vor fi prezentate în capitala germană:
1. Ferma „Văcuța Ica” – Ionuț Adomnicăi, din Verești, producător local de produse lactate – atestate Produs Tradițional. Acesta asigură circuitul închis de la hrană până la produsul finit.
2. SC Bucovina BeeZum SRL – Ovidiu Hura, proprietar al unei stupine cu 500 de familii de albine, producător local de produse apicole/miere de albine – certificate Produs Montan și Ecologic, dar și alte sortimente și derivate apicole.
3. SC Mirvalact SRL – Mircea Coca, cu brânzeturi tradiționale din Pojorâta, realizate după rețete vechi de generații.
4. SC Strămoșia SRL – carne preparată de George și Alexandra Popescu din Bălcăuți. Cei doi au reușit performanța să certifice ca Produs Tradițional cinci produse: chișcă, mușchi, piept haiducesc, gușă și cârnați. Familia Popescu se încadrează în conceptul “from farm to fork”, deoarece îmbină activitatea de creștere a porcilor, procesare și distribuție prin magazinele proprii.
5. Bunătăți de la țară din „Inima Bucovinei” – Tiberiu și Domnica Covalschi, din Cajvana. Cei doi au ales să pună în valoare legumele și fructele din zona lor, după rețete vechi. Zacuscă, gemuri și alte delicii tradiționale, după rețete autentice din Bucovina, Aceștia au și câteva sortimente deosebite de zacuscă, respectiv cu hribi, praz, țelină, fasole, păstăi, o delicatese, plus dulcețuri din cireșe albe amare, trandafir, cireșe, măceșe, mure, ardei iute.
6. SC Valeputna SRL – preparate din păstrăv, cu gust autentic bucovinean, pregătite în zona Valea Putnei, păstrând o rețetă de fabricație din perioada regelui Carol.
7. “Băcănia Boierească” – Cosmin și Georgiana Păstrăv, tineri cu fermă de vaci Angus, fermă de porci Bazna în comuna Bălăceana. Aceștia au secție de procesare, băcănii proprii în Suceava și București și locație de cazare cu circuit închis în comuna Cacica. Ei au în portofoliu un produs premiat național, ceafă crud uscată din carne de porc Bazna.
8. SC Sweets by Lăcri SRL – Ciprian și Lăcrămioara Hostiuc, din Ipotești, o afacere de familie în domeniul cofetăriei.
Asociația “Gustă din Bucovina” este un proiect realizat la inițiativa Direcției pentru Agricultură Suceava și care a devenit un nume consacrat în comunitatea suceveană, de-a lungul celor trei ani de existență a Pieței Volante „Din drag de Bucovina”. „Această participare reprezintă o șansă de a prezenta o mică parte din comorile gastronomice ale zonei Bucovinei” a spus Claudia Gogu, directoarea Direcției Județene pentru Agricultură Suceava.