Caravana națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu ajunge și la Suceava
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ organizează Caravana națională de consultare privind planurile-cadru pentru liceu. Acțiunea se va derula în 20 de orașe din țară, printre care și Suceava, pe 18 februarie.
Schimb de idei, analiză critică și propuneri concrete pentru reformarea planurilor-cadru
Organizatorii invită să participe la “acest demers fără precedent în sistemul de educație” profesori, directori de licee și inspectori școlari care să analizeze și să își exprime, în baza experienței profesionale, punctele de vedere, oferindu-le astfel posibilitatea să aibă un rol activ în ceea ce înseamnă structurarea noului învățământ liceal. Această inițiativă, derulată în cadrul proiectului finanțat din Programul Educație și Ocupare “Consolidarea structurilor de dialog social în sectorul educație și formare profesională continuă”, va ajunge în toate colțurile țării, iar prin această caravană se va face auzită vocea profesioniștilor din educație, aflați direct în contact cu realitatea și nevoile din unitățile de învățământ.
Caravana se adresează profesorilor, directorilor de licee și inspectorilor școlari care doresc să se implice activ în definirea unui sistem de învățământ adaptat nevoilor actuale. Dezbaterile vor fi un prilej de schimb de idei, analiză critică și propuneri concrete pentru reformarea planurilor-cadru.
Reformele din Educație trebuie să țină cont de părerile cadrelor didactice
La finalul evenimentelor, FSLI va centraliza toate sugestiile colectate din țară și va înainta Ministerului Educației și Cercetării un document detaliat cu recomandările profesorilor, asigurând astfel că deciziile privind planurile-cadru reflectă realitatea din sălile de clasă.
“Orice reformă din Educație trebuie să țină cont de părerile cadrelor didactice. Nu putem să facem schimbări din pix, din fața unui birou, dacă nu mergem direct în fața profesorilor, pe care trebuie să îi ascultăm, să îi consultăm și să îi implicăm într-un demers de o așa amploare. Modificarea planurilor-cadru pentru liceu reprezintă o inițiativă menită să aducă îmbunătățiri procesului instructiv-educativ, cu centrare pe nevoile reale ale elevului, viitorul adult care trebuie să își construiască o carieră. Avem nevoie de o viziune clară, inspirată din realitățile momentului, dar și din ceea ce se prefigurează în viitor în plan social și pe piața muncii. Putem să construim ceva solid, împreună, dacă avem răbdare, dacă ne implicăm, dacă suntem cerebrali și dacă ascultăm toate punctele de vedere” a declarat președintele FSLI, Simion Hăncescu.